SPORT — 29 iunie 2015 at 03:27

Sandu Iacob este noul antrenor al HC Vaslui

by

Sandu Iacob a devenit noul antrenor principal al HC Vaslui, după ce gruparea s-a despărțit de fostul antrenor Leonard Bibirig. Iacob a activat o vreme ca jucător la FC Vaslui, el jucând de-a lungul timpului pentru HC Bacău, Steaua București sau HCM Constanța.
„Este o provocare pentru mine. Le mulțumesc celor care mi-au oferit această șansă. Vrem să profităm, iar treaba noastră e să scoatem maximum de la fiecare din echipă, pentru ca la sfârșitul sezonului toată lumea să fie mulțumită, astfel încât să-și dorească să rămână alături de noi pe mai departe. Suntem pregătiți să facem treabă bună și suntem mândri de oportunitatea oferită”, a declarat Sandu Iacob.
Noul antrenor secund al echipei vasluiene de handbal va fi Alexandru Axinte, fost director tehnic al Federației Române de Handbal. „Venim cu o atitudine pozitivă, iar atât timp cât vom fi cu toții pozitivi în gândire, sunt convins că vom face treabă bună. E o provocare și pentru mine. Așa cum anul trecut am obținut titlul mondial la junioare, cu generația 1996-1997, cred că putem să ne punem mințile și inimile la muncă, pentru că ăsta ne e rolul, să muncim cât mai mult, iar la final să fim cu toții cu zâmbetul pe buze pentru roadele obținute”, a spus Alexandru Axinte. Cei doi tehnicieni au semnat pe doi ani și au ca obiectiv calificarea HC Vaslui în play-off-ul Ligii Naționale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *