SPORT — 18 aprilie 2015 at 22:53

Vant puternic si ploi la "intermediara" de miercuri

by

Asociatia Judeteana de Fotbal Calarasi le-a oferit o surpriza echipelor din Categoria Remorca. Miercuri, 22 aprilie, cu incepere de la ora 17:00, va avea loc o etapa intermediara. Jucatorii formatiilor din ultimul esalon al fotbalului calarasean spera sa isi faca datoria cu bine si sa se prezinte la meciuri.
Exista insa si nemultumiri. „Este un ritm infernal pentru toata lumea si nu stiu cum ne vom descurca. Nu putem sa-i fugarim pe arbitri din trei in trei zile, nu avem cum sa ne recuperam atat de repede”, a declarat Nelu Tatu, reprezentantul echipelor din Categoria Remorca in Comitetul Executiv al AJF Calarasi.
Pe langa oboseala, echipelor vor avea de infruntat o vreme foarte urata si terenuri mult mai proaste decat in mod normal. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o informare meteo de vânt puternic, precipitații mixte și temperaturi scăzute, valabilă în toată țară, începând de sâmbătă seara, până miercuri la ora 18:00.
Potrivit meteorologilor, în perioada 18 aprilie, ora 18,00 — 22 aprilie, ora 18:00, vremea va deveni rece în toată țara. La munte și, trecător, în nordul și centrul țării, precipitațiile, în general slabe cantitativ, vor fi mixte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de peste 55 — 65 km/h, iar pe crestele montane înalte vor fi rafale de peste 80 — 90 km/h.
În cursul nopților și al dimineților se va produce brumă, local în regiunile nordice și centrale, precum și în zona subcarpatică și izolat în restul teritoriului. În seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, și în noaptea de sâmbătă spre duminică, 18/19 aprilie, în sud-estul țării va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși izolat 15 litri/mp. ANM precizează că în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice va actualiza această informare.

No Comments

  1. Se joaca ambele serii din liga 5