SPORT — 24 februarie 2015 at 19:46

Dunarea apare in razboiul lui Georgescu cu FRH

by

Intre ce se intampla la Federatia Romania de Handbal si cele petrecute la AJF Calarasi nu exista nici o diferenta. Ambele foruri si-au schimbat presedintii anul trecut, insa obiceiurile au ramas cam aceleasi. Fie ca vorbim despre handbal sau despre fotbal, nemultumirile sunt legate de arbitraj.
Daniel Georgescu – cel care afirma ca nu mai are nici o legatura cu Dinamo, dar care la meciul de la Calarasi a stat in spatele bancii de rezerve a dinamovistilor in prima repriza – este vicepresedintele FRH si s-a lansat intr-un atac deosebit de dur la adresa lui Alin Carligeanu, cel care conduce Comisia Centrala de Arbitri.
In razboiul pe care il duce cu oamenii din conducerea handbalului romanesc, dinamovistul foloseste inclusiv numele Dunarii Calarasi. Georgescu este nemultumit de modul in care se fac delegarile, indicand ca la meciurile echipei antrenata de catre Aihan Omer nu s-au trimis intotdeauna cei mai buni fluierici.
„La începutul returului, Comisia de Arbitri a cerut informativ cluburilor câte două cupluri de arbitri, pe care ar dori să le recuze. Statutul a fost încălcat grav. După patru etape, Dunărea Călăraşi s-a trezit la un meci cu un cuplu recuzat (n.r. –  Mârza / Nedelea)”, a declarat Georgescu pentru ProSport. Informatia furnizata de catre Georgescu este corecta. Marza si Nedelea au fost recuzati de catre gruparea calaraseana, dar cu toate acestea Alin Carligeanu, la fel cum a facut Gascanu cu Mirel Anghel la un meci Lehliu Gara – Chirnogi, i-a dat delegat la jocul Dunarii cu CSM Bucuresti.
„La partida din tur Tg Jiu – Dinamo a fost delegată o brigadă fără niciun joc în Liga Naţională (Cruceru / Rădulescu). Înseamnă că Dinamo este cobai. Culmea, unul dintre arbitri a făcut junioratul la Tg. Jiu. Cam mare coincidenţa cu ce s-a întâmplat la Călăraşi – Dinamo (n.r. arbitrul Melencu a făcut junioratul la Călăraşi). Până în minutul 25, aceştia au fluierat într-o singură direcţie, până când observatorul Nica le-a atras atenţia. Ştiţi ce s-a întâmplat ulterior? Au dat mai multe decizii pentru Dinamo, pe care nici eu nu le-aş fi fluierat”, a mai spus oficialul dinamovist. Florin Melencu nu a fost niciodata junior la CSS Calarasi, nu a fost antrenat nici macar o zi de catre Ioan Bota, directorul sportiv al Dunarii Calarasi. Arbitrul craiovean a jucat handbal doar in perioada junioratului si numai la CSS Craiova.
 

No Comments

  1. Pericoloso sporgersi

    Dunarea Calarasi i-a recuzat pe Marza/Nedelea DUPA ce delegarea fusese publicata pe site-ul FRH, va poate confirma onor prof Ioan Bota….iar Sania a fost acuzat de blat dupa meciul pierdut de cineva din Calarasi… dupa ce a scapat de un ROSU ca prin urechile acului….