SPORT — 21 februarie 2015 at 22:32

Dinamo, o prada prea usoara pentru Dunarea!

by

In zi cu meci de handbal, calarasenii curg spre Sala Polivalenta mai ceva ca apa Dunarii. Tribunele au fost neincapatoare si astazi, la pranz, cand s-a jucat meciul cu Dinamo Bucuresti. Atmosfera a fost una placuta, publicul s-a prezentat destul de cald, iar victoria elevilor lui Aihan Omer a venit in mod absolut firesc.
Calarasenii s-au impus cu 32-29 la capatul unui joc in care formatia din Capitala s-a prezentat absolut jenant pentru un club de talia lui Dinamo. Avand in fata o echipa cu o aparare slaba si o linie de 9 metri din care singurul care si-a asumat responsabilitatea de a trage la poarta a fost Adrian Chirut, Dunarea a condus ostilitatile aproape in totalitate. Bucurestenii au latrat timid si au condus pe tabela de marcaj o singura data.
Aihan Omer a dominat tactic duelul cu Ion Mocanu, emotiile victoriei existand doar pentru cei mai slabi de ingeri. Gazdele au fost la inaltime si au stiut cum sa-si tina adversarul la distanta. Dinamo s-a remarcat la un singur capitol. A primit gol de fiecare data cand s-a aflat in superioritate numerica, iar infrangerea de la Calarasi demonstreaza ca pozitia pe podium, ocupata inaintea jocului de astazi, i-a ametit pe jucatori.
De remarcat jocul foarte bun facut si de aceasta data de catre Alin Sania. O nota buna merita si extrema stanga Adrian Mitrea, care a avut in repriza a doua a jocului o prestatie ce merita aplaudata. Anatolin Bulov si Ionut Saulescu, ambii accidentati, au urmarit meciul din tribuna.
AHC Dunărea Călărași-Dinamo București 32-29 (18-16)
AHC Dunărea Călărași: Brazhny, Andrei (portari), Șania 6 goluri, Gurkovsky 6, Mitrea 5, Gavriloaia 4, Tsap 3 (toate din 7m), Zacaciurin 3, Nicolae 3, Șoldănescu 1, Kumogorodsky 1
Dinamo București: Makaria, Fuică, Irimuș (portari), Chiruț 7 goluri, Ragot 4, Asoltanei 4 (2 din 7m), Mocanu 4, Vrankovic 3, Diaw 2, Nițu 2, Șandru 2, Mironescu 1, Răpciugă, Manea, Băluț
Aruncări de la 7m: 3/3, respectiv 3/2
Eliminări: 4 x 2 min., respectiv 3 x 2 min.

No Comments

  1. Felicitari din inima !!!
    O victorie imensa, in conditiile in care devine obisnuinta, ca indiferent de numele echipei adverse, aceasta sa joace cu 1-2 oameni in plus ( celebrii arbitrii care influenteaza grosolan partidele jucate de echipa noastra ).
    Contracaram prin ceea ce da culoare si savoare sportului in general…un PUBLIC de EXCEPTIE.
    Sunt constient ca parcursul extraordinar ( locul 3 in acest moment in Liga Nationala ) deranjeaza multe „fete” din Federatie.
    Cu atat mai mult, merita tot respectul si consideratia jucatorii, antrenorii, staff-ul tehnic si tot cei din jurul echipei.
    HAI DUNAREA !