ACTUALITATE — 23 ianuarie 2015 at 09:24

Maine vremea va fi urata pentru fotbal

by

Concordia Chiajna (juniori republicani A) – Victoria Chirnogi, Viitorul Domnesti – CSM Oltenita, CS Afumati – Inainte Modelu, Unirea Dragalina – Venus Independenta, Spicul Roseti – Viitorul Dichiseni si Sportul Studentesc – Progresul Fundulea sunt meciurile amicale ce se vor desfasura maine si in care vor fi implicate echipe din fotbalul calarasean.
Indiferent ca jocurile vor avea loc pe raza judetului Calarasi, la Bucuresti sau in Ilfov, conditiile de desfasurare nu vor fi unele tocmai placute. Administratia Nationala de Meteorologie a emis astazi o informare meteorologica in acest sens, valabila de astazi, de la ora 18:00, si pana duminica, la ora 10:00.

În intervalul menţionat aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (24/25 ianuarie) precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.

În Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30…40 l/mp.

In Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste cu viteze ce vor depăşi la rafală 70…80 km/h viscolind şi spulberând zăpada.

Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala local în regiunile sudice şi pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45….55 km/h şi izolat peste 55…65 km/h.

În cursul zilei de duminică, 25 ianuarie şi al nopţii de duminică spre luni (25/26 ianuarie) va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte. In regiunile sudice şi estice se vor cumula cantităţi de precipitaţii în jurul a 10 l/mp.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *