SPORT — 7 ianuarie 2015 at 11:00

Tg. Jiu, "amicale" cu Turda si cu Odorhei

by

Antrenorul echipei de handbal masculin Energia Târgu Jiu, Liviu Andrieş, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că echipa va disputa, în perioada de pregătire, la Turda, două meciuri amicale, cu Potaissa Turda şi HC Odorhei.
Handbaliştii de la Energia Târg Jiu au început stagiul de pregătire luni şi se antrenează în aer liber, la una dintre bazele sportive ale Stadionului Municipal din Târgu Jiu. Primul meci din retur al Energiei va avea loc în 28 ianuarie, împotriva echipei HC Odorhei.
„În ceea ce priveşte această perioadă, am început pregătirea de luni, am efectuat deja până astăzi (miercuri, n.r.) trei zile de pregătire afară, spre bucuria mea timpul ne-a permis, chiar dacă se anunţau temperaturi foarte scăzute, şi mâine vom mai ieşi afară, iar după aceea vom intra în sală şi vom continua pregătirea. Luni avem programată vizita medicală, iar la sfârşitul săptămânii viitoare avem un turneu de pregătire la Turda, în compania celor de la Turda şi a celor de la Odorhei, aşteptăm să vedem dacă mai vine şi o a patra echipă, dacă nu, sunt aceste două jocuri care ne fac bine în această perioadă, după care săptămânile viitoare vom aştepta să vedem cum vom concretiza finalul acesta de pregătire, iar pe 28 ianuarie vom începe campionatul în compania celor de la Odorhei”, a afirmat antrenorul.
El a precizat că vor reveni la echipă Marinko Kekezovic şi Filipe Mota, menţionând că mizează pe o revenire în forţă a acestora. „Este o perioadă de acumulare, sperăm că cei doi jucători care vor reveni, Kekezovic şi Mota, să vină în forţă şi să ne ajute, pentru că avem nevoie de orice jucător, iar dacă vom reuşi şi aceste transferuri pe care ni le dorim, ar fi nemaipomenit, pentru a face un lot competitiv şi pentru a ne bate şi a reuşi să acumulăm puncte pentru salvarea corabiei de la scufundare”, a spus Andrieş.

Comments are closed.