SPORT — 6 ianuarie 2015 at 19:11

CSM Bucuresti l-a luat pe Marius Stavrositu

by

Centrul Marius Stavrositu (34 ani) a părăsit campioana naţional la handbal masculin, HCM Constanţa, pentru a juca în următorii doi ani la CSM Bucureşti, potrivit clubului din Capitală. Stavrositu şi-a început cariera la CSŞ Constanţa, iar în perioada 1997-2007 a evoluat pentru Portul Constanţa (actuala HCM). În perioada 2007-2010 a purtat tricoul echipei Steaua MFA Bucureşti, după care a revenit la HCM. Stavrositu a jucat peste 100 de meciuri în echipa naţională, la care a debutat în 1997.
”Am semnat pe o perioadă de doi ani. Sper din tot sufletul ca în această perioadă să îmi fac treaba la fel de bine cum mi-am făcut-o şi la Constanţa. Mă bucur că aici am găsit o familie frumoasă, mă bucur din suflet că am fost primit ca un jucător care vine de la campioană, care vine să ajute pe CSM, care vrea să îşi arate în continuare valoarea şi să reuşească o clasare cât mai spre podium”, a spus Stavrositu într-un interviu acordat canalului YouTube al clubului.
”Cred că ne putem gândi la titlul de campioni, cred că se pot face lucruri foarte bune cu băieţii care sunt momentan la CSM. Am urmărit evoluţia echipei tot campionatul şi a fost una destul de bună, ţinând cont de faptul că HCM se află în spatele echipei bucureştene. Sunt convinsă că, după o pregătire foarte bună în această iarnă, ne putem bate acolo, la primele locuri’‘, a mai declarat Stavrositu.
”Pablo” Stavrositu şi-a exprimat speranţa că va putea juca şi la CSM cu numărul său favorit, 11. ”Veteranul” constănţean a recunoscut că îi cunoaşte pe unii dintre actualii săi coechipieri, actualul tehnician Bozo Rudic fiindu-i în perioada cât a jucat la Steaua atât coleg, cât şi antrenor. ”Am câştigat campionatul şi vreo două cupe cu Bozo. Cunosc foarte bine stilul lui de a antrena, am urmărit tactica’‘, a mai spus Stavrositu. ”Am venit cu gânduri bune, să îmi ajut cât mai mult colegii şi să reuşim o clasare cât mai în faţă”, a conchis Stavrositu.
În clasamentul Ligii Naţionale, pe primul loc se află HCM Minaur Baia Mare, cu 27 puncte (14 jocuri), urmată de HC Odorhei, 27 p (13 j), Dinamo Bucureşti, 26 p (14 j), CSM Bucureşti, 26 p (13 j), AHC Dunărea Călăraşi, 24 p (14 j), HCM Constanţa, 23 p (14 j), etc.

Comments are closed.