SPORT — 19 decembrie 2014 at 17:13

Stiinta Bacau a intrat in vacanta

by

Vicecampioana naţională la handbal masculin, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, a intrat în vacanţă, vineri, după ce a efectuat ultimul antrenament din 2014. Şedinţa de pregătire de final de an s-a desfăşurat la sala de forţă, după ce joi elevii lui Mateo Garralda au avut două sesiuni cu exerciţii la Sala Sporturilor. ”Studenţii” vor avea două săptămâni de vacanţă, până pe 4 ianuarie inclusiv, potrivit site-ului oficial al clubului.
Dragoş Iancu şi Ştefan Grigoraş sunt în cantonament cu naţionala României, Tin Tokic a fost convocat la reprezentativa Italiei, iar Martin Johannson se va alătura selecţionatei Estoniei, cu toţii urmând să participe la turnee de verificare între Crăciun şi Revelion. ”Băieţii din lotul nostru nu vor avea o vacanţă prea liniştită. Au un program pe care trebuie să-l respecte, cu minimum patru antrenamente pe săptămână. Vor avea zilele în care vor sta alături de familie şi de prieteni, dar vor trebui ca la reunire să fie foarte bine pregătiţi fizic, fiindcă perioada este scurtă până la primul meci oficial, până în trei săptămâni. Ne propunem să câştigăm fiecare meci în anul viitor”, a declarat antrenorul secund Sorin Bârză.
Ştiinţa va relua antrenamentele pe 5 ianuarie, iar primul meci oficial din noul an se va desfăşura pe 28 ianuarie, , acasă, cu AHC Dunărea Călăraşi. Ştiinţa încheie anul pe locul 7, cu 22 puncte din 14 meciuri, devansată de HCM Minaur Baia Mare, 27 puncte (14 jocuri), HC Odorhei, 27 p (13 j), Dinamo Bucureşti, 26 p (14 j), CSM Bucureşti, 26 p (13 j), AHC Dunărea Călăraşi, 24 p (14 j), HCM Constanţa, 23 p (14 j).

Comments are closed.