SPORT — 19 noiembrie 2014 at 10:35

"Mai rau de atat nu se poate"

by

Antrenorul echipei de handbal masculin Energia Târgu Jiu, Liviu Andrieş, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că speră într-o victorie în partida cu HCM Minaur Baia Mare, punctând că este un meci foarte greu, luând în considerare şi faptul că echipa sa se află pe ultimul loc în clasament.
„Este un nou meci din campionat, este ultimul meci din tur, chiar dacă suntem în situaţia în care suntem. Nu plecăm cu gândul că trebuie să luăm bătaie sau că suntem obligaţi să luăm bătaie. Plecăm cu gândul că trebuie să jucăm, să ne jucăm şansa. După cum a arătat şi meciul trecut cu Dinamo, ne-am dorit foarte mult să câştigăm, n-am prea fost lăsaţi din păcate. Am discutat cu băieţii şi toţi am înţeles că mai rău de atât nu se poate şi că trebuie uşor, uşor să ne revenim şi să acumulăm şi noi puncte în campionat. Este un meci foarte greu cu Minaur Baia Mare, Minaur este una dintre echipele care şi-au propus să se bată acolo sus. Lucru pe care ni l-am propus şi noi, la începutul campionatului, dar din păcate nu am reuşit. Motivele sunt multiple, nu are rost să le mai invocăm acum, este un meci greu, pe care ne dorim să-l câştigăm”, a spus Liviu Andrieş.
Tehnicianul a afirmat că echipa nu s-a aflat niciodată într-o situaţie atât de dificilă, însă spune că, printr-o determinare foarte mare, echipa sa poate să o învingă pe cea din Baia Mare. „După situaţia din clasament şi după evoluţiile din ultimele etape, e clar că plecăm cu şansa a doua. Este o situaţie foarte delicată, este o situaţie grea a echipei. Niciodată echipa din Târgu-Jiu nu a trecut prin asemenea momente. Recunoaştem acest lucru, ne pare sincer rău, atât mie, cât şi băieţilor, dar am spus, motivele sunt multiple, nu are rost să le mai discutăm. Printr-o determinare foarte mare şi prin dorinţa de a face lucrurile cât mai bine putem face o surpriză la Minaur. E clar că plecăm cu şansa a doua, dar nu ne dorim să fim înfrânţi, ne dorim să câştigăm, şi am spus, printr-o apărare cât mai agresivă şi cât mai exacţi în atac. E clar că suferim la nivelul lotului, avem în continuare indisponibili, dar sper eu că va veni şi Kekezovic. Este un câştig venirea lui pentru acest joc şi toţi băieţii să fie apţi din punct de vedere fizic pentru acest joc destul de greu”, a precizat antrenorul.
Energia Târgu Jiu se află în acest moment pe ultimul loc din clasament, din cele 11 meciuri jucate având o singură victorie şi 10 înfrângeri. „E clar că din punct de vedere psihic suntem puţin mai mult afectaţi, pentru că după unsprezece etape să acumulăm doar o singură victorie este greu, atârnă foarte greu în psihicul oricărui jucător, în psihicul oricărui membru al acestei echipe. Dar s-a văzut că în ultimele jocuri, cele două jocuri, cel cu Dinamo de acasă şi de la Călăraşi, am avut momente bune de joc, am fost la nivelul adversarilor, din păcate atât arbitrajul cât şi consistenţa băncii tehnice au făcut diferenţa în aceste două jocuri”, a mai spus el. Partida Energia Târgu Jiu – HCM Minaur Baia Mare, din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de Handbal Masculin, se va disputa sâmbătă, 22 noiembrie, începând cu ora 18,00, la Sala Sporturilor din Târgu-Jiu.

Comments are closed.