SPORT — 9 noiembrie 2014 at 09:14

Handbalisti pentru viitor

by

O inedită competiţie, atât în în ceea ce priveşte regulamentul de desfăşurare, dar şi modalitatea de recompensare a participanţilor, copii sub 12 ani, este găzduită în acest în acest final de săptămână de municipiul Bacău, sub egida Federaţiei Române de Handbal şi în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului.
”Ne-am propus ca la această reuniune, sub formă de turneu a primelor şase formaţii clasate la Turneul Final de Minihandbal, fete şi băieţi, din sezonul 2013-2014, să nu mai alcătuim clasamente, ci să urmărim doar modul în care evoluează copii ce aspiră la gloria handbalului românesc. Le lăsăm astfel la dispoziţie plăcerea de a juca, etalarea creativităţii şi a talentului lor nativ, ce au învăţat la orele de antrenament. Am gândit acest timp de evoluţie, pentru că am constant în România o aplecare exagerată către rezultat din partea conducerilor cluburilor şcolare, antrenorilor, părinţilor şi chiar a sponsorilor. Ne apar, în fuga după câştigarea unei partide, din ce în ce mai cazuri în care copiii sunt certaţi, prin cuvinte grele adresate de antrenori. Apoi, cei mici au gesturi nesportive, chiar reproşuri adresate arbitrilor şi injurii la adresa adversarilor ori coechipierilor. Părinţii impun antrenorilor poziţia în teren a copiilor şi în că alte elemente jenante. Aşa că ne-am gândit să iniţiem o suită de meciuri în care micuţii handbalişti să nu mai primească reproşuri, ori lovituri peste cap, ci doar aplauze şi încurajări pentru maniera de evoluţie dată de talentului fiecăruia. Considerăm că în acest fel vom cunoaşte mai bine pe cei ce pot deveni speranţa handbalului românesc”, a argumentat, în exclusivitate pentru AGERPRES, sensul acestei competiţii Alexandru Acsinte, directorul general al FRH.
Potrivit acestuia, toate echipele participante vor fi premiate cu porţi gonflabile şi mingi nr. 0, iar micii jucători vor primi fiecare câte un set de echipament. ”Faptul că nu vor existat învingători şi învinşi relevă, iată, virtuţile spectaculare ale handbalului, iar deprinderea de a juca spectaculos va produce în rândul copiilor plăcerea jocului şi implicit dezvoltarea lor ca handbalişti de performanţă”, a precizat, la rândul său pentru AGERPRES Alexandru Dia, antrenor federal. Începând de luni, FRH va lansa sub genericul ”Caravana handbalului în şcoli” un alt proiect adresat copiilor, ce urmează să se deruleze, într-o primă etapă, în unităţi de învăţământ rurale şi urbane din judeţele Giurgiu, Ilfov, Teleorman şi Dâmboviţa.
Pe parcursul unei săptămâni ”reprezentanţi ai FRH vor asista la orele de educaţie fizică, vor dialoga cu profesori şi copii ce se vor remarca pe teme de handbal. Ei vor rememora momentele de glorie din trecutul handbalului românesc. Se vor organiza meciuri de handbal pe terenuri cu dimensiuni reduse 20×10 m şi semicercul la 5 m cu porţi de 2,60×1,40 m şi mingi nr. 0″,a precizat antrenorul federal Alexandru Dia.
”Vrem, astfel ca procesul de iniţiere şi instrucţie să aibă un curs normal, pornind de la plăcerea de a juca şi apoi, pas cu pas, la trecerea către activitatea competiţională efectivă”, a mai arătat Alexandru Dia.

Comments are closed.