SPORT — 5 noiembrie 2014 at 10:41

Probleme la Pandurii Tg. Jiu

by

Antrenorul echipei de handbal masculin Energia Târgu Jiu, Liviu Andrieş, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că mai mulţi jucători sunt accidentaţi şi nu vor putea evolua în partida cu CSU Suceava. Partida CSU Suceava – Energia Târgu Jiu din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal se va disputa pe 8 noiembrie, la Sala LPS Suceava.
Este un program destul de greu, ţinând cont şi de problemele medicale pe care le avem, vom vedea ce se va întâmpla după fiecare joc, trebuie să luăm meci cu meci şi vom vedea ce se va întâmpla. Din păcate nu prea suntem apţi, dar dacă o să fim, putem să facem faţă, vom vedea, Doamne fereşte să se mai întâmple vreo accidentare în acest prim joc pe care îl avem la Suceava. Luăm meci cu meci şi vom vedea ce se va întâmpla. La ora actuală sigur nu putem să contăm pe Dragnea, pe Apolzan, pe mai vechi accidentatul Mota, să sperăm că până la ora jocului şi ceilalţi care mai au mici probleme vor reveni. Mai sunt două zile de pregătire, vom vedea ce se va întâmpla. Mici probleme mai sunt şi cu Enache, mici probleme sunt şi cu Kekezovic, Giotoiu a avut ceva probleme şi a făcut nişte injecţii în genunchi şi a avut nevoie de câteva zile de pauză, după aceea a făcut antrenament, iar apoi două zile de pauză pentru a-şi face acele injecţii. Sunt probleme medicale destul de importante, sper eu ca băieţii să strângă din dinţi şi să fie apţi atât fizic, cât şi moral pentru acest joc destul de important”, a afirmat Andrieş.

Comments are closed.