SPORT — 2 noiembrie 2014 at 13:57

"Rapid Ulmeni nu merita sa fie atat de jos"

by

Derby-ul juniorilor A1, dintre Unirea Manastirea si Rapid Ulmeni, s-a incheiat cu scorul de 10-2. Gazdele au marsaluit pe teren si probabil ca ar fi castigat intr-o maniera si mai categorica daca arbitrul nu ar fi fluierat finalul jocului cu opt minute mai devreme. Antrenorul Gheorghe Stamelatos considera ca elevii sai au fost foarte montati la aceasta partida, lucru ce s-a datorat mesajelor provocatoare pe care cei de la Ulmeni le-au lansat inainte jocului pe retelele de socializare.
„Meciul de la juniori a fost fara istoric. Puteam sa le dam mult mai multe, dar arbitrul a fluierat finalul jocului mai devreme. Nu pot sa-mi dau seama cum a ajuns o asemenea echipa pe locul al doilea. Dintre toate echipele pe care le-am intalnit pana acum, cea mai buna mi s-a parut cea de la Chirnogi. Practica un fotbal organizat, au jucatori care stiu sa stea in teren si ne-au pus probleme”, a declarat Stamelatos.
Tehnicianul este de parere ca in jocul elevilor sai se cunoaste experienta acumulata anul trecut. „In retur avem de jucat la Ciocanesti si la Chirnogi. Vor fi doua meciuri grele, dar cred ca le vom castiga pe amandoua. Noi avem o echipa foarte buna. Nu vreau sa par lipsit de modestie, dar am in echipa jucatori care ma surprind la fiecare partida. Unii dintre ei vor putea ajunge sa joace nu doar in Liga a 3-a, ci chiar mai sus. Nu intamplator Serbanescu a fost transferat de Modelu in aceasta toamna, iar Tenea, care a fost anul trecut la noi, este acum titular la Dunarea Calarasi. Noi ne dorim ca Oltenita sa promoveze in Liga a 3-a pentru ca acesti jucatori sa poata urca la un nivel superior. I-am vazut foarte montati la meciul cu Ulmeni. Au avut atitudine, au stiut ce vor, au aratat ca nu am castigat degeaba campionatul anul trecut. La multi dintre ei se cunoaste ca au experienta”, este de parere Stamelatos.
Daca meciul de juniori, considerat derby, a fost unul fara emotii, situatia a stat cu totul altfel la seniori. Unirea Manastirea a condus cu 1-0 la pauza, insa oaspetii au reusit sa restabileasca egalitatea la inceputul reprize secunde. Pana la urma, formatia antrenata de catre Gheorghe Stamelatos a reusit sa se impuna, golul victoriei fiind reusit de catre Gabriel Cotea in minutul 90+2.
„Am intalnit un adversar care si-a vandut scump pielea. Au facut anti-joc in repriza a doua, dar eu nu pot sa-i condamn pentru acest lucru. Si noi am fi facut la fel daca eram in locul lor. Din punctul meu de vedere, Rapid Ulmeni nu merita sa fie atat de jos in clasament. Dupa cum au jucat la Manastirea, au echipa mai buna decat Borcea sau Dragos Voda. Sunt cam la acelasi nivel cu Dor Marunt”, afirma Stamelatos. In ultimele trei etape ale turului Ligii Tractoristilor, Unirea Manastirea va intalni pe Steaua Radovanu, Venus Independenta si Dunarea Gradistea.

No Comments

  1. petarde astia de la Ulmeni