SPORT — 31 august 2014 at 10:27

Vaslui, infrangere cu Odorhei

by

Recent promovata în Liga Natională de handbal masculin, HC Vaslui a fost învinsă de HC Odorheiu Secuiesc cu scorul de 28-24 (12-12), intr-un meci disputat sambata in cadrul primei etape. Peste 1.000 de spectatori au fost prezenyi la Sala Sporturilor din Vaslui pentru a-si sustine echipa favorită, în primul meci disputat de handbalistii vasluieni în Ligă, după 15 ani de absentă din această competitie. 

”Vreau să felicit jucătorii ambelor echipe, pentru că a fost un meci foarte disputat. Chiar dacă scorul a arătat un avantaj al nostru, meciul în sine a fost echilibrat. Am reuşit să câştigăm pe un plus de experienţă, dar rămânem realişti şi cu picioarele pe pământ, fiindcă ne aşteaptă un campionat lung”, a declarat Vlad Caba, antrenorul HC Odorheiu Hecuiescu, care a precizat că obiectivul echipei sale este clasarea în primele trei locuri.

Antrenorul HC Vaslui, Leonard Bibirig, s-a arătat nemulţumit de jocul elevilor săi: ”Trebuie să fim realisti, am întâlnit o echipă care se bate la titlu. Au fost multe greşeli tehnice din partea noastră si ratări în ipostaze de unu la unu. Sper să rezolvăm aceste probleme. Cred că meritam mai mult, dar până la urmă, acesta e sportul”Tehnicianul vasluian a precizat că obiectivul echipei sale este mentinerea în Liga Natională.

Comments are closed.