Special — 1 iulie 2014 at 04:40

Gascanu l-a propus pe Ivanciu

by

In sedinta Comitetului Executiv al AJF Calarasi care s-a desfasurat ieri s-a demonstrat din nou ca Daniel Stefan – Gascanu, presedintele Colegiului Judetean de Arbitri, pune frana dezvoltarii fotbalului calarasean. Intr-un moment in care toata suflarea sportului rege din judet s-a bucurat ca arbitrul Ionel Ivanciu s-a retras din activitate, seful arbitrilor calaraseni l-a propus pe acesta ca membru in cadrul comisiei care se va ocupa de delegarile arbitrilor la meciurile organizate sub tutela AJF Calarasi.
In momentul in care propunerea lui Stefan a fost auzita in sala, Nicolae Eftene, Mircea Dan si Cornel Ticu au sarit ca arsi. Cei trei au fost impotriva lui Ivanciu, insa acesta a fost numit in comisie dupa ce Doru Dinca, Ion Radu si Nelu Tatu, alaturi de Gascanu, au votat pentru numirea fostului arbitru. Pentru ca Ivanciu sa ajunga sa traga sforile in arbitrajul calarasean este nevoie ca Adunarea Generala sa aprobe componenta comisiei.
Doru Dinca, presedintele AJF Calarasi, a fost de partea lui Daniel Stefan de data aceasta si tare rau a facut. Asociindu-se cu Gascanu si cu Ivanciu, Motanu se pune singur intr-o lumina foarte proasta. Oamenii de fotbal din judetul Calarasi au fost calcati in picioare pe vremea lui Bratu Cataros de catre Gascanu si Ivanciu.
In 2013, la meciul dintre Lehliu Gara si Ciocanesti, scor 3-1, Ionel Ivanciu a stat in tribuna alaturi de oficialii celor de la Venus Independenta. Daca Motanu considera ca un un arbitru care statea la bustul gol alaturi de Ion Radu, Doru Simion si Constantin Anghel poate indrepta lucrurile in fotbalul calarasean, atunci ne-am pierdut si ultima bruma de speranta. Daniel Stefan nu va mai face delegarile, dar Ivanciu va fi unealta sa in cadrul comisiei. Practic, nu s-a schimbat nimic, iar masura propusa de catre Comitetul Executiv nu reprezinta altceva decat praf aruncat in ochii oamenilor de fotbal.
 

No Comments

  1. oltenita

    Nici unul dintre cei 3 nu au ce cauta in componenta acestei comisii au fost pusi numai oameni care vor fi manevrabili care nu au personalitate sa isi asume decizii

  2. Sunt cel putin 10 arbitri care nu vor mai veni de la inceputul campionatului viitor, dupa anuntarea acestei aberatii. Vor ramane cu Fenghea, Duta, Anghel, Solomon, Ruse..etc. Mergeti mai baieti drepti din comisia stramba si cautati arbitri de perspectiva la Casa de Pensii sau la Azilul de batrani.Asa poate revigorati arbitrajul calarasean…..succesuri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *