SPORT — 3 iunie 2014 at 15:34

Campionatul urmator incepe la 16.08

by

Comitetul Executiv din cadrul AJF Calarasi s-a intalnit in aceasta dupa-amiaza, iar in urma hotararilor luate putem trage concluzia ca intre modul in care Bratu Cataros a condus fotbalul calarasean vreme de opt ani si ceea ce face acum Doru Dinca nu exista prea mare diferenta. S-a stabilit ca viitoarea editie a Ligii a 4-a sa inceapa la 16 august, cu o saptamana mai devreme urmand sa se desfasoare primul tur din cadrul Cupei Romaniei Memorialul Tache Ionescu.
Sedinta Adunarii Generale a AJF Calarasi va avea loc pe 2 august. Asta inseamna ca tehnicienii echipelor din judet vor afla programul competitional abia cu doua saptamani inainte de startul sezonului, fapt ce ii va impiedica pe multi dintre ei sa isi organizeze meciuri amicale cu formatii din zona. Situatie este neschimbata fata de vara anului trecut si arata ca lumea a vrut schimbare atunci cand l-a ales pe Motanu in locul lui Cataros, dar nu s-a ales cu mare lucru.
Nu ma mai leg de seful arbitrilor ca sa nu mi se spuna si mie, asa cum i s-a spus lui Eftene, ca am ceva personal cu Daniel Stefan – Gascanu. Numai ca actualul presedinte al AJF Calarasi comite aceleasi greseli pe care le-a facut atunci cand a fost director al CSM Calarasi. In loc sa se debaraseze de oamenii care i-au fost rivali inainte de a ajunge in functie – Gascanu a umblat printre mese in pauza dintre cele doua tururi de la alegerile din luna februarie si le-a cerut delegatilor sa-l voteze pe Cataros – Motanu a preferat sa lucreze cu dusmanii. A avut de pierdut cand a facut acest lucru la CSM Calarasi, a si recunoscut acest lucru fata de cei care i-au atras atentia ca a gresit, dar nu s-a invatat minte si continua in aceeasi maniera.
Intr-un fotbal sanatos, Adunarea Generala trebuie organizata imediat dupa finalul campionatului, ocazie cu care se putea stabili si programul pentru campionatul 2014-2015. Astfel, echipele stiau ce jocurile amicale pot disputa in pauza competitionala astfel incat sa nu se pregateasca in compania adversarilor din primele etape. Mai departe, in cazul in care interveneau schimbari in ceea ce priveste componenta Ligii a 4-a, se mai putea organiza o intalnire cu reprezentantii echipelor din elita fotbalului judetean. Toate aceste lucruri se intamplau fara probleme pe vremea cand regretatul Tache Ionescu conducea AJF Calarasi. Dupa ce Cataros a venit la puterea si haosul s-a instalat in fotbalul calarasean, organizarea a fost dezastruoasa, iar Doru Dinca, inconjurat de oamenii fostului presedinte, nu da dovada ca poate pune lucrurile la punct.
Comitetul Executiv a mai stabilit ca barajul dintre ocupantele locurilor 13-14 din Liga a 4-a si ocupantele locurilor secunde din cele doua serii ale Categoriei Onoare sa se dispute in dubla mansa, la 25 si 28 iunie. In cazul in care Inainte Modelu va promova in Liga a 3-a, invinsele de la baraj vor disputa un joc pe teren neutru pentru completarea locului devenit disponibil. Daca o formatie dintre cele cu drept de joc pe prima scena a fotbalului calarasean se va retrage din competitie sau nu va indeplini conditiile regulamentare pentru a putea participa in Liga 4-a, locul acesteia va fi luat de catre Viitorul Curcani.
Deciziile luate in aceasta dupa-amiaza la Casa Alba au contrariat reprezentantii echipelor din judet. In conditiile in care Frasinet si Pietroiu, echipe clasate pe locul al doilea in Categoria Onoare, nu vor sa promoveze, nu are rost ca AJF Calarasi sa le fugareasca cu un loc in Liga a 4-a. Pentru completarea locului ramas liber trebuia organizat un meci de baraj intre Curcani si Sarulesti. Cei de la Curcani nu mai merita sa joace in elita fotbalului calarasean dupa ce au retrogradat de trei ori la rand. Dinamo Sarulesti merita o sansa din moment ce este o echipa ce tocmai si-a facut stadion, are grupe de cadeti si nu are vreun jucator suspendat in acest retur de campionat.
Finala Cupei Romaniei – Memorialul Tache Ionescu, programata la 11 iunie, s-a mutat de la Ciocanesti la Calarasi. In aceste conditii, Inainte Modelu este echipa favorizata. Chirnogenii nu au dreptul de a comenta decizia luata astazi de catre Comitetul Executiv din moment ce ei au fost reprimiti in competitie dupa ce au fost eliminati de Curcani.
Sondajul prin care incercam sa aflam care este echipa ideala a campionatului judetean de fotbal Calarasi este in plina desfasurare. Fiecare vizitator este liber sa isi aleaga portarul favorit, fundasul lateral cel mai bun, aparatorul central cel mai eficient, mijlocasul de banda cu cel mai bun randament, jucator din zona mediana centrala care l-a incantat cel mai tare si atacantul pentru care ar da bani numai ca sa il vada jucand. Din ancheta nu lipsesc antrenorii, conducatorii, arbitrii si observatorii. Click aici pentru a vota Dream Team Calarasi 2014! “Procesul electoral” se va incheia la 22 iunie. 

No Comments

  1. gigi becali

    Asa zisu’ Gascanu e un terminat mintal si fizic.Ce dracu cauta oameni ca astia in fotbal nu stiu cand ei sunt rupti de bautura.

  2. aurel duţa

    sigur dl dinca si dl stefan ,vor pune la punct toate aspectele negative printr o oranizare mult mai reusita

  3. Gascanu la meciul Chirnogi-Oltenita el a fost observator dar in loc sa observe meciu’ el statea in tribuna si bea vin cu gheata! Asa sef de arbitri avem…!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *