SPORT — 27 mai 2014 at 01:43

"O sa ne luptam cu CSM Calarasi"

by

Vitalie Nenita a jucat anul trecut pentru CSM Calarasi, dar in vara s-a transferat la Universitatea Suceava, formatie care va lupta pentru un loc in Liga Nationala la barajul ce va incepe la Sebes, in judetul Alba, peste numai doua zile. Interul dreapta din Republica Moldova nu are amintiri tocmai placute din perioada in care a evoluat sub comanda lui Sabin Dacau.
Vitalie, care echipa este favorita la barajul de la Sebes?
Vitalie Nenita: Suceava, bineinteles! O sa ne luptam cu CSM Calarasi pentru primul loc, dar cred ca noi vom castiga. Noi avem un colectiv foarte tanar, suntem foarte uniti si vom invinge. 
CS Caras-Severin ce sanse are?
Mici. Chiar daca au batut la Bucuresti, ai nu au cum sa ne mai bata. I-am invins la Suceava si o vom face si la Sebes. Cand am jucat la Resita, noi am fost prea increzatori, am tratat meciul cu lejeritate si am pierdut. Nu vom mai face acele greseli. 
Ce parere ai despre Tucanu si Rosca, cei doi interi dreapta pe care ii are CSM Calarasi acum?
Nu ii cunosc absolut deloc. Din echipa de la Calarasi eu ii mai cunosc doar pe Bogdan Manole si pe Gabriel Voinea. La Suceava, a mai venit la antrenament si portarul de la Calarasi, Iulian Andrei. Il mai stiu si pe Savlovschi, dar stiu ca el nu mai joaca. Contra lui Tucanu si Rosca am jucat anul trecut, cand eram la Ploiesti, dar nu stiu ce fel de jucatori sunt. 
De ce ai plecat de la CSM Calarasi?
Am fost nevoit sa plec din cauza faptului ca nu mi-au dat banii. O sa dau clubul in judecata dupa barajul de la Sebes. Am vorbit cu un avocat, am toate documentele. 
Cum te-ai inteles cu antrenorul Sabin Dacau?
Nu a fost o relatie foarte buna intre noi. Mi-a promis mari si tari si nu am primit nimic. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *