SPORT — 23 mai 2014 at 19:05

Victor Petre se prabuseste

by

Zi neagra pentru Dunarea Calarasi. Scapata de orice grija, formatia antrenata de catre Ion Rauta si-a dovedit limitele pe terenul celor de la Viitorul Axintele. Ialomitenii s-au impus meritat, cu 3-1, dupa ce la pauza au condus cu 2-0. Calarasenii au fost apatici in prima repriza si nu au putut face fata sarjelor ofensive ale gazdelor.
Luca a deschis scorul in minutul 17, la capatul unei faze in care l-a intors pe toate fetele pe adversarul sau direct, Gabriel Lupascu. Dominarea Viitorului a fost evidenta si se putea concretiza in minutul 30, numai ca Mircea Stefan a respins de pe linia portii o minge la care portarul Gabriel Popa – Lale n-a putut ajunge. Dupa numai 3 minute, Dunarea a avut singura actiune ofensiva. Scapat pe contraatac, golgheterul Marian Serban a sutat in portarul advers. Calarasenii au reusit sa castige posesia, dar elanul lor ofensiv s-a pierdut dupa numai doua minute, atunci cand Tudose a finalizat un contraatac la care acelasi Gabriel Lupascu a gresit decisiv. 2-0 la pauza si publicul se pregatea de un macel in partea a doua a jocului.
Intre cele doua reprize, Ion Rauta l-a scos pe Lupascu si l-a aruncat in lupta pe Costin Mihut, un junior adus de catre presedintele Costica Stefan de la Dunarea Ciocanesti. Marin Tudor s-a mutat pe dreapta pentru a-i lasa locul in banda stanga tanarului aparator care si-a facut rodajul in campionatul judetean. Contrar asteptarilor, calarasenii au dominat primele 20 de minute ale mitanului secund. Popescu (54) si Topor (55) au trimis cu capul pe langa poarta adversa, dupa care Stanciu a redus din diferenta printr-un lob peste portarul advers. 2-1 si cei de pe margine incep sa tremure. Dunarea are ocazia egalarii, dar Valentin Andrei trimite mult peste poarta din marginea suprafetei de pedeapsa.
Constienti ca oaspetii pot egala, ialomitenii au pus piciorul in prag. Beneficiind si de ajutorul arbitrului Madalin Penciu, varul de la Giurgiu al lui Viorel Solomon, Axintele a inceput sa fie din nou prezenta la poarta Dunarii. Portarul Popa n-a avut linie de fundasi in fata sa astazi. Gazdele au trecut ca prin branza de aparatorii lui Ion Rauta, dar portarul calarasean a opus rezistenta de fiecare data cand s-a aflat in situatie de unu’ la unu’ cu un adversar. Lale a trebuit sa se recunoasca invins in minutul 85, atunci cand Enciu a sutat de langa Popescu si a inchis tabela, scor 3-1.
Imaginea jocului ce a provocat celor din conducerea clubului o jena suparatoare a fost oferita de catre Victor Petre. Mijlocasul Dunarii traverseaza o perioada foarte proasta in acest moment. Acest lucru este tot mai vizibil si cineva trebuie sa intervina. Petre, venit in vara trecuta de la Afumati, are ceva pe suflet si probabil ca nu are cui sa marturiseasca nedreptatile pe care crede ca le traieste. Pentru asta exista antrenori si conducatori! Primul care sufera este chiar jucatorul.
Victor Petre a fost apatic pe toata durata jocului. Greselile facute de Gabriel Lupascu la primele doua goluri ale ialomitenilor i se pot reprosa si mijlocasului din moment ce acesta nu si-a ajutat absolut deloc colegul din linia defensiva. Aport la faza de atac nu a existat din partea lui Petre. Pase gresite, preluari largi si un joc din prea multe atingeri, asta a facut jucatorul adus de la Afumati pentru a ajuta Dunarea. Din pacate, mai mult l-a ajutat Dunarea pe Petre!
In minutul 88, Victor Petre a fost autorul unei faze concludente pentru jocul de astazi al echipei de pe malul Borcei. Aflat la 6 metri de poarta adversa, care era complet goala, mijlocasul calarasean nu a stiut cum sa puna capul la o centrare venita din partea stanga si mingea s-a dus mult alaturi. Caraghios! Exact asa a fost si evolutia elevilor lui Ion Rauta in meciul de la Axintele. In momentul in care s-au vazut in stare sa egaleze, calarasenii s-au speriat si au inceput sa rateze ocazii monumentale.
Victor Petre a fost cel mai slab de pe teren si a intrat in vestiar, la finalul jocului, cu capul plecat. S-a facut de ras prin evolutia de astazi, iar ratarea de cascadorii rasului din finalul jocului l-a transformat intr-un clovn de care Dunarea nu are voie. Ca sa recastige un jucator capabil sa ajute echipa, Ion Rauta trebuie sa stea de vorba cu elevul sau. Prieteneste, parinteste, oricum, dar numai sa o faca si sa o faca barbateste, sa isi spuna fiecare unul altuia ce au pe suflet. Petre nu e vreun Hagi, nu se termina fotbalul la Calarasi daca se renunta la acest jucator, dar trebuie tinut cont ca are calitati ce nu se mai gasesc la altcineva din vestiar.
Pentru infrangerea de astazi, care nu reprezinta o tragedie, nu trebuie gasit un singur vinovat. Jucatorii au evoluat foarte slab. Acesta este adevarul si ei recunosc acest lucru. Ion Rauta s-a prezentat la Axintele cu temele nefacute. A folosit pe benzi, ca fundasi, doua improvizatii, in conditiile in care adversarul era cunoscut de toti tehnicienii din serie drept unul care presteaza un joc foarte bun pe flancurile laterale. Lupascu, pe dreapta, nu este capabil sa faca marcaj unui adversar, iar Tudor, care a jucat pe stanga, nu este aparator de meserie. Antrenorul Dunarii nici nu a avut de unde alege in conditiile in care Cainaru inca nu s-a refacut dupa ce a fost batut intr-un local de noapte acum cateva saptamani, iar Huzuneanu si Olteanu au fost trimisi la plimbare de catre Viorel Ivanciu pe motiv ca nu si-ar fi aparat corect sansele in turul partidei jucate astazi la Axintele. Echipa ar fi jucat altceva astazi daca linia de fund era alcatuita din Topor, Huzuneanu, Popescu si Olteanu. Ca urmare, fiecare trebuie sa isi recunoasca vina si sa puna mana sa munceasca. Primul obiectiv? Repunerea pe picioare a lui Victor Petre, un jucator cu salariu mare, dar pentru care poarta a fost prea mica astazi, chiar daca era goala.
Dunarea: Popa 5 – Lupascu 4 (46 Mihut 5), Topor 5, Popescu 5, Tudor 5 – Petre 4, Stefan 5, Matei 6 (89 Nicodim), Andrei 5 – Stanciu 6, Serban 5. Antrenor: Ion Rauta.
Viitorul Axintele – Dunărea Călăraşi     3-1
Luca (15), Ad. Tudose (35), A. Enciu (80) / V. Stanciu (60)
CS Ştefăneşti – Gloria Pop. Leordeni  3-1
Voican (25, 65), St. Nicolae (80) / Ov. Andrei (67)
CS Afumaţi  – FC Voluntari    1-0
Chirilă (28)

No Comments

  1. duta aurel,

    toti ne asteptam ca petre victor sa ne castige un meci de unul singur,dar din pacate nu ii este alaturi,catana,bogatu ,banu,costea ,condei,paun ,milea..dar cu siguranta si certitudine petre victor isi va regasi statutul de lider de echipa si in acelasi timp exponential pentru dunarica,dar din vara revine jucatorul lui cs afumati din pacate

  2. ion ion

    Cat timp este Stefan la echipa aici nu vor fi rezultate. Echipa de footbal este o afacere a familiei Stefan. O sa revin cu mai multe amanunte si date concrete

    • un neutru

      Acest fotbalist Petre pe care il tot plangeti aici a facut un meci dezastruos si in partida tur din playoff cu Axintele, este un jucator cu multe calitati dar fff dezordonat in joc, rateaza foarte mult.
      Despre antrenorul echipei pot sa va zic ca este un om de o calitate morala precara, isi urmareste doar interesele lui, nu are o legatura apropiata cu jucatorii, ii lucreaza pe la spate, este foarte bun prieten cu Stefan senior si amandoi nu urmaresc decat sa jecmaneasca echipa.
      Ma intreb de ce oare la noi nu se aduce un varf de atac bun, pentru ca asta ar pune in pericol postul de titular al lui Stefan junior care mai poarta si numarul 10. O rusine pentru aceasta echipa

  3. duta aurel,

    nu erau ,ivanciu,c.stefan dunarica retrograda sau nu mai exista ,se ne multumim cu ce avem,doar cu bani de la bugetul local sau judetean nu se poate face mai multe,

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *