SPORT — 13 mai 2014 at 05:29

New Budesti

by

Pentru lumea fotbalului calarasean, Budesti reprezinta cel mai negru punct de pe harta judetului. Echipa lui Costica Sima a devenit cunoscuta datorita metodelor neortodoxe prin care isi adjudeca victoriile pe teren propriu. Au fost meciuri la care arbitrii au fost batuti, lucru pe care localnicii il privesc cu nonsalanta. Accidentarea grava a unui adversar ori lovirea acestuia fara balon reprezinta o banalitate in orasul aflat la varsarea Dambovitei in Arges.
Costica Sima, omul care tine in viata fotbalul la Budesti, recunoaste ca a imbatranit. De curand, a suferit o interventie cirurgicala. Constient ca lucrurile evolueaza cu viteza si nu mai poate tine ritmul, fostul presedinte al Dunarii Calarasi a predat stafeta lui Alexandru State, un tanar care sustine ca violentele au disparut in totalitate din „arsenalul” budestenilor.
poză
Domnule State, ce se intampla la Budesti? Nu am mai auzit de multa vreme ca vreo echipa sa se planga dupa ce a jucat pe terenul dvs.
Alexandru State: La Budesti nu se mai joaca asa dur cum se juca pana acum. De cand ma ocup de aceasta echipa lucrurile s-au schimbat radical. Am facut lucruri pe care nu le-a mai reusit nimeni pana acum in acest oras si sunt mandru de acest lucru. Echipele vin si joaca, arbitrii vin si arbitreaza. Nu se mai joaca fotbal cu talpa pe gatul adversarului.
De ce ati facut aceasta schimbare?
Pentru ca noua ne place sa jucam fotbal, nu altceva. Vrem sa aratam ca la Budesti exista oameni civilizati. Ii primim frumosi pe arbitri, dar si pe adversari.
Cum ati reusit sa ii convingeti pe jucatori sa nu mai joace dur?
Foarte simplu. I-am dat afara pe cei vechi si am adus tineri care sunt preocupati de fotbal. Acum nu vreau sa creada lumea ca la Budesti ii ducem la masa pe arbitri, iar pe oaspeti ii intampinam cu flori. Jucam acelasi fotbal care se joaca la nivelul la care ne aflam noi. Suntem la acelasi nivel cu echipele pe care le intalnim. Suntem la nivelul la care suntem si trebuie sa recunoastem ca exista multe lucruri ce trebuie puse la punct, dar sper ca acestea sa dispara intr-un timp mai scurt sau mai lung. Nu depinde doar de mine.
Catalin Stefan mai joaca?
Este vorba despre jucatorul pe care toata lumea il cunoaste drept Niculica. El nu mai joaca fotbal. Avem liniste la echipa in acest moment si sper ca lucrurile sa mearga pe aceeasi linie si de acum inainte. Eu cred ca suntem pe drumul cel bun. Nu vreau sa vorbesc despre obiective pentru ca nu e cazul.
Spuneti ca nu mai sunt probleme la Budesti, dar acum doua etape i-ati urmarit ca in filme pe arbitrii meciul cu Stefanesti ca sa va dea inapoi baremul de arbitraj.
Acolo noi nu avem nici o vina. Noi am vrut sa fim oameni cu toata lumea. Am vrut sa jucam fotbal pentru ca asta e placerea noastra. Am ajuns la stadion la ora 10:30 si am inceput sa tusez terenul. Au venit arbitrii si m-am dus imediat ca sa stam de vorba. Le-am dat baremul, 300 de lei, si l-am dat cinci beri.
Le-ati dat sa bea inainte de meci?
Nu! Nu! Nu! M-am dus si i-am salutat respectuos, mi-am facut datoria de gazda. Le-am platit baremul pentru ca asa scrie in regulament si i-am intrebat daca doresc o apa, un suc, o bere, orice de baut.
Si ei au cerut bere!
Nu stiu care dintre ei mi-a zis sa le aduc cate o bere ca sa o bea dupa meci. Nu a baut nimeni absolut nimic inainte de meci. Au fost cinstiti oamenii la acel moment.
Cum ati ajuns sa ii urmariti cu masina?
In timp ce eu tusam terenul, au venit si cei de la Stefanesti. Erau cativa jucatori si un domn care era delegatul echipei sau ceva de genul acesta. Au venit cu rugamintea de a intarzia startul meciului cu un sfert de ora din cauza faptului ca restul jucatorilor sunt pe drum si nu vor ajunge la timp din cauza faptului ca au fost opriti in trafic pentru ca pe drumul lor avea loc un concurs de alergare. Se poate verifica acest lucru pentru ca am vazut imagini la televizor, a fost vorba despre o actiune caritabila.
In regulament spune ca meciul trebuie sa inceapa cu o intarziere de maximum 15 minute.
Daca echipa oaspete nu ajunge la stadion, asa e, trebuie sa astepte 15 minute si sa fluiere finalul meciului. Dar atunci lucrurile au stat un pic diferit. In primul rand, am avut o discutie cu brigada de arbitri si cu cei de la Stefanesti si am stabilit sa incepem un pic mai tarziu ca sa ajunga si jucatorii oaspetilor. Toata lumea a fost de acord, inclusiv arbitrii. Eu am tusat terenul, am plus plasele la porti, am fixat fanioanele in colturile terenului, dar mi-am dat seama la ora 11:00 ca nu am nici o minge la teren. Atunci m-am dus la arbitru si i-am zis ca o sa lipsesc un pic pentru ca ma duc sa aduc doua mingi de acasa de la mine. A fost de acord, a zis ca nu este nici o problema si l-am rugat sa incepem un pic mai tarziu ca sa ajunga si cei de la Stefanesti. La 11:15, cand eu eram in oras, m-a sunat un jucator care mi-a spus ca arbitrii pleaca de la stadion. Atunci i-am cerut sa mi-l dea la telefon pe arbitrul Liviu Mitea. Am vorbit cu acesta si mi-a zis ca nu pleaca si ca ne asteapta fara nici o problema.
Cand v-ati intors la stadion, arbitrii nu mai erau.
Am ajuns acolo la 11:20 si ei plecasera. Atunci m-am enervat foarte tare pe ei. Am vorbit un lucru si au facut exact invers. N-au avut barbatia de a-mi spune adevarul. M-au suparat pentru ca m-au mintit. Eu am fost om cu ei, i-am primit frumos, le-am oferit ceva de baut, iar ei eu fugit fara sa spuna. Daca eram la stadion in momentul in care au plecat, eu garantez ca nu puteau face lucrul acesta. In plus, cineva de langa echipa l-a intrebat pe observatorul Dan Lulea de ce nu asteapta sa vin eu, ca sa le platesc baremul. Baiatul asta al meu nu stia ca le-am dat banii in momentul in care au ajuns la stadion. Lulea i-ar fi spus baiatului asta de la noi ca nu trebuie sa le dam nici un ban, dar eu le-am dat banii, e foarte clar. Cand am auzit asta m-am enervat foarte tare si am plecat dupa ei pe drum. Nu se poate sa vorbim una si sa facem alta. Au zis ca ne asteapta si nu au asteptat, au luat banii si au plecat fara ca macar sa completam raportul de arbitraj.
I-ati prins repede din urma?
Eu m-am dus pana la Soldanu. Nu i-am gasit pe drum. M-am oprit acolo la meci si nu i-am vazut nici acolo. Apoi m-am intors catre Budesti si intre Soldanu si Negoiesti am vazut masina lor. Nu stiu de unde veneau, nu stiu pe unde au stat ascunsi.
Este adevarat ca le-ati taiat calea, punand masina de-a latul soselei?
Nici vorbe de asa ceva. Nu suntem pistolari. Le-am facut semn din faruri si am scos mana pe geam. Am tras masina mea langa masina lor si m-am dus sa vorbesc cu ei. Eram foarte nervos.
Sunt informatii potrivit carora ati vrut sa il bateti pe Liviu Mitea.
Eu nu bat pe nimeni. Intr-adevar, un baiat care era cu mine a vrut sa-l loveasca cu pumnul, dar l-am oprit la timp. I-am zis sa imi dea banii inapoi si mi-a dat cei 300 de lei inapoi.
Nu trebuiau sa isi opreasca 50 de lei pentru transport?
De ce sa le platesc transportul daca nu s-a completat raportul de arbitraj de catre nici o echipa? Practic, nici o echipa nu s-a prezentat. Sa fie sanatosi, sa bage mana in buzunar daca nu sunt oameni. Acum imi pare rau ca nu le-am luat si berile inapoi. Noi am fost oameni cu ei, am vrut sa jucam fotbal, dar ei au stricat o duminica frumoasa din viata orasului nostru. Cum sa nu ma enervez pe astfel de arbitri? I-am anuntat pe cei de la AJF Calarasi sa nu-l mai trimita niciodata pe Liviu Mitea la Budesti pentru ca nimeni nu vrea sa-l mai vada la fata pe acest baiat care ne-a mintit cu nonsalanta.
Nu ati incercat sa vorbiti cu arbitrii? Poate au si ei o explicatie.
Observatorul mi-a zis ca el le-a cerut arbitrilor sa plece de la Budesti la ora 11:15 pentru ca cei de la AJF Calarasi il urmaresc foarte atent si nu dorea sa fie suspendat. Pe mine nu ma intereseaza problemele astea. Pe mine m-a mintit si asta m-a deranjat foarte tare.
La stadionul din Budesti ati reusit sa imbunatatiti ceva?
Din pacate, nu! Am incercat sa obtin sprijin din partea Primariei, dar nu am avut succes. Sper sa reusim sa facem vestiarele, sa ridicam un gard si sa facem si o mica tribuna pentru spectatori. Noi vrem sa dovedim ca suntem civilizati. 
Sunteti constient de faptul ca imaginea Budestiul se poate schimba foarte greu?
Bineinteles. Pentru acest lucru este nevoie de multa rabdare si indurare din partea noastra. Noi ne comportam civilizat si jucam fotbal de placere. La meciul cu Stefanesti ne-a fost rapita bucuria fotbalului, dar nu ne-am razbunat. Cand am mers la Belciugatele, acum doua zile, meciul a inceput la 11:30. Nu a fost nici o problema pentru ca s-a intarziat startul partidei. Ne-au batut cei de la acolo cu 7-1 si nu a fost nici o problema. Stim sa primim infrangerile cu demnitate.
 

No Comments

  1. pai s-a inceput meciul la 11:30 pt ca voi ati ajuns la 11:00,si pana v-ati echipat,ati scris foaia s-a intarziat

  2. papoasu..va e nasu':))))

    ce caterinca:))

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *