SPORT — 30 aprilie 2014 at 11:24

Obiectiv, evitarea promovarii

by

Etapa desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute in Categoria Onoare a fost una de cosmar pentru echipele care lupta pentru promovarea in Liga a 4-a, impresia fiind ca marile favorite au inceput sa dea din colt in colt cand au observat ca sunt aproape de a trece in esalonul superior, dar nu dispun de banii necesari pentru o astfel de competitie.
In Seria A, Partizan Crivat mai are doar 4 puncte avans fata de ocupanta locului secund, Unirea Frasinet, dupa ce a remizat, scor 3-3, la Plataresti. „Daca jucam la fel de prost in continuare nu mai avem cum sa ma promovam. Se cunoaste lipsa lui Marinciu, care este accidentat. Nu mai are cine sa dea gol pentru noi. Avem un program foarte greu pana la finalul campionatului. Meciurile cu Spantov si cu Frasinet vor fi foarte grele”, a declarat Ionut Puica, antrenorul celor de la Crivat. Unirea Spantov a pierdut cu 2-0 meciul de la Ulmu, in vreme ce Avantul Luica a intrat in cursa pentru locul al doilea, care duce la barajul pentru promovarea in Liga a 4-a, dupa ce a invins la Belciugatele.
In cealalta serie, Pietroiu si Valcelele, urmaritoarele celor de la Roseti, liderul clasamentului, s-au impiedicat caraghios si lasa impresia ca isi doresc sa nu promoveze. Pietroiu a facut doar 1-1 pe terenul modestei AS Galdau, in vreme ce „elefantii” lui Nelu Tatu – am numit aici pe Spicul Valcelele – au pierdut cu 3-1 la Jegalia.
La sfarsitul acestei saptamani se vor disputa trei meciuri foarte importante. Acestea sunt Pietroiu – Roseti, Crivat – Spantov si Frasinet – Belciugatele.
Categoria Onoare, Seria A, etapa a 20-a, rezultate: Plataresti – Crivat 3-3, Belciugatele – Luica 3-6, Stefanesti – Frasinet 3-6, Nana – Budesti 0-4, Soldanu – Dorobantu 4-4, Mitreni – Frumusani 1-3, Ulmu – Spantov 2-0.

1 Partizan Crivăț 20 16 2 2 90-23 50p +20
2 Unirea Frăsinet 20 15 1 4 79-32 46p +16
3 Unirea Spanțov 20 13 3 4 72-33 42p +12
4 Avântul Luica 20 13 2 5 61-36 41p +11
5 A.S. Belciugatele 20 12 1 7 64-40 37p +7
6 Phoenix Ulmu 20 11 4 5 46-34 37p +7
7 Viitorul Plătărești 20 9 3 8 52-53 30p 0
8 Atletic Dorobanțu 20 8 3 9 62-57 27p -3
9 Viitorul Șoldanu 20 8 2 10 45-53 26p -4
10 Voința Nana 20 6 2 12 42-61 20p -10
11 CS Budești 20 5 1 14 41-77 16p -14
12 Lumina Frumușani 20 4 1 15 43-78 13p -17
13 Viola Ștefanesti 20 4 0 16 26-86 12p -15
14 Viitorul Mitreni 20 2 1 17 21-87 7p -23

Categoria Onoare, Seria A, etapa a 21-a, duminica, 4 mai, ora 11:00: Frumusani – Soldanu, Dorobantu – Nana, Budesti – Stefanesti, Frasinet – Belciugatele, Luica – Plataresti, Crivat – Spantov, Mitreni – Ulmu.
Categoria Onoare, Seria B, etapa a 24-a, rezultate: Roseti – Unirea 1-0, Galdau – Pietroiu 1-1, Dragalina – Tamadau 4-1, Ileana – Dalga 3-2, Stefan cel Mare – Independenta 3-2, Jegalia – Valcelele 3-1, Dichiseni – Lupsanu 4-0, Cuza Voda – Galatui 3-0.

1 Spicul Roseți 24 21 2 1 118-39 65p +29
2 Avântul Pietroiu 24 16 5 3 53-30 53p +17
3 Spicul Vâlcelele 24 15 2 7 76-52 47p +14
4 Conpet Ștefan Cel Mare 24 14 2 8 58-41 44p +5
5 Fortuna Tămădău 24 13 2 9 63-50 41p +5
6 Tricolorul Jegălia 24 13 2 9 54-47 41p +5
7 Zarea Cuza Vodă 24 12 5 7 52-46 41p +5
8 Șoimii Unirea 24 11 1 12 50-44 34p -2
9 Unirea Dragalina 24 9 2 13 48-67 29p -7
10 Viitorul 2012 Dichiseni 24 8 4 12 50-58 28p -8
11 FC Independența 24 7 6 11 77-76 27p -9
12 Petrolul Ileana 24 8 3 13 45-56 27p -12
13 Steaua Lupșanu 23 8 3 12 36-53 27p -3
14 Viitorul 2010 Dâlga 23 7 3 13 40-63 24p -12
15 AS Gâldău 24 6 2 16 40-75 20p -16
16 Rapid Gălățui 24 0 2 22 17-80 2p -34

Categoria Onoare, Seria B, etapa a 25-a, sambata, 3 mai, ora 17:00: Tamadau – Galatui 3-0 (oaspetii s-au retras), Pietroiu – Roseti, Unirea Dichiseni, Lupsanu – Jegalia, Valcelele – Cuza Voda, Galatui – Stefan cel Mare, Independenta – Ileana, Dalga – Dragalina.

No Comments

  1. Ady mic

    stiti cumva ce echipa mai e la Ulmu? se pare ca nu se descurca rau deloc.

  2. Iti spun eu ce echipa…numai jucatori din sat…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *