SPORT — 16 martie 2014 at 11:00

Simfonia crampoanelor

by

Venus Independenta si Dunarea Ciocanesti au fost ieri dupa-amiaza artizanele celui mai important meci din cadrul etapei cu numarul 18 a Ligii a 4-a. Oaspetii s-au impus cu 3-0, rezultat care nu doar ca nu lasa loc de speculatii, dar certifica faptul ca Barcelona de Calarasi se prabuseste. Gazdele au impresionat doar prin buna organizare a partidei, nu si prin organizarea jocului, iar vina pentru aceasta infrangere o poarta nu doar jucatorii, ci si antrenorul Ilie Zeciu.
Independenta nu mai are taria de anul trecut. Echipa arata cu totul altfel. Nu doar ca joc, ci si ca formula. Ilie Zeciu are acum alt lot la dispozitie, insa mai trebuie sa treaca timp pana cand Venus va redeveni o forta la nivel judetean. Cei care imbraca acum tricoul echipei campioane nu doar ca nu se cunosc intre ei, dar nu sunt obisnuiti sa joace sub presiune pentru ca ei provin de la echipe care nu jucat niciodata pentru titlul de campioana. De exemplu, Dumitrica, alintatul lui Doru Simion, este doar o umbra a jucatorului care ara banda dreapta pe vremea cand juca la Sohatu. Acum se multumeste doar sa se ascunda dupa adversar si sa-i intrebe pe cei de pe margine de ce nu vor sa-l schimbe. In atac, in locul lui Motorina, a aparut acum un flacau fasnet, dar care nu se bate pentru nici o minge. Fuge comic, face multe atingeri si cam atat.
Venus si-a primit cu demnitate infrangerea in fata celor de la Ciocanesti. Toti au recunoscut ca Dunarea a castigat in mod absolut meritat. Si nu doar meritat, ci si spectaculos. A fost un joc cu incarcatura emotionala ridicata. Alunecari multe, intrari la limita regulamentului, proteste si mult efort. La Independenta ieri nu a fost doar un joc de fotbal, ci un spectacol in care crampoanele jucatorilor au oferit o adevarata simfonie.
Cornel Ticu l-a invins pe Ilie Zeciu nu doar pentru ca echipa sa a stat mai bine din punct de vedere fizic, s-a inchis foarte bine in aparare si a jucat exact de fiecare data cand a trecut cu mingea la picior in jumatatea adversa de teren. Florin Anghel a jucat rolul de pivot, exact ca in vremurile in care juca fotbal de-adevaratelea, nu ca acum, cand vine de la Bucuresti la Ciocanesti doar de placere. Adrian Oprea – Motorina a fost insa omul meciului pentru Ciocanesti, iar acest lucru a reprezentat un pumnal infipt in inima spectatorilor din tribuna, obisnuiti pana anul trecut sa-l aplaude pe atacant pentru reusitele in tricoul lui Venus. Motorita a jucat cu viclenie fiecare minge, a facut posesie, a pasat inteligent si n-a gresit la nici o faza. A fost meciul anului pentru el si nu a vrut sa faca altceva decat sa demonstreze ca n-a murit dupa ce a plecat de la Independenta, ba din contra.
Ciocanesti a condus la pauza cu 1-0 datorita reusite lui Alexandru Marin, jucator crescut de Dunarea Calarasi, dar care a fost trimis la Ciocanesti pentru ca nu poate juca inaintea lui Bodo Kanda in Liga a 3-a. Marin are calitati, mai poate creste, dar pentru asta este nevoie de vointa si din partea lui, dar si din partea celor de la Calarasi. Oaspetii au avut posesia in prima repriza, dar gazdele au contat mai mult in atac, insa mingea nu a atins niciodata spatiul portii.
In repriza a doua, Dunarea a condus ostilitatile, dar asta numai cu ajutorul primit de la Ilie Zeciu. Gazdele nu au antrenor, ci selectioner, unul care nu dovedeste deloc inspiratie atunci cand face schimbarile. Aceleasi greseli le-a facut si la meciul de baraj, din vara anului trecut. La partida de ieri, Zeciu a gresit in momentul in care l-a introdus pe Teodorescu, un jucator care a pierdut lupta cu kilogramele. La numai cateva secunde de la intrarea pe teren, acesta a comis un fault in careu, „centralul” Valentin Porumbel a dictat penalty, iar Adrian Oprea – Motorina a marit avantajul formatiei sale. Era minutul 57 si Independenta avea la dispozitie mai mult de o jumatate de ora pentru a demonstra ca nu e o echipa de pluton. Insa gazdele nu au profitat de ragazul ramas, au jucat cu nervozitate, creatie si posesie n-au avut, astfel ca oaspetilor nu doar ca le-a fost foarte usor sa-si pastreze poarta intacta, dar chiar au reusit sa faca 3-0 in minutul 82 prin Lucian Badea, jucator pe care Inainte Modelu l-a trimis la plimbare mult prea usor.
Cornel Ticu a castigat duelul cu Ilie Zeciu pentru ca fiecare jucator pe care l-a trimis in teren a stiut exact ce are de facut. Dunarea Ciocanesti nu a fost o echipa de vedete, asta desi are in lot nume grele in fotbalul judetean precum Severin Smaranda, Marius Visan, Lucian Badea, Adi Oprea, Marius Pena sau Florin Anghel. Dincolo, la Independenta, am vazut jucatori fara orizont. Voinescu n-a facut un dribling tot meciul, iar Gheorghe Badea, dupa felul in care a evoluat, ar fi fost rezerva, in cel mai fericit caz, la echipa de juniori a lui Venus.
In vreme ce oaspetii faceau hora bucuriei la mijlocul terenului, oficialii lui Venus Independenta recunosteau cu mult fair-play superioritatea celor de la Ciocanesti. La finalul jocului nu au existat proteste la adresa arbitrilor sau schimburi dure de replici intre reprezentantii celor doua formatii. Echipa lui Ilie Zeciu este moarta fara Cristi Turcu. Veteranul in varsta de 37 de ani s-a accidentat in pseudo-cantonamentul de pe Valea Oltului si nu stie daca va mai putea juca fotbal prea curand.
Cand spunem despre Venus Independenta ca este Barcelona de Calarasi trebuie sa spunem si despre Cristi Turcu ca joaca rolul lui Messi in angrenajul lui Ilie Zeciu. Nu are aceeasi pozitie in joc ca argentinianul, dar importanta este similara. In acest moment, jucatorul care a trecut in cariera sa pe la Faur Bucuresti, Gloria Bistrita, CFR Cluj-Napoca, FC Brasov, CS Balotesti si Victoria Chirnogi se apropie de finalul carierei. Zidul dintre activitate si pensionare si crapa usor-usor. Cu un zgomot de caramizi dezlipite din cimentul care le-a unit atata timp si care parea de nedaramat.
Cristi Turcu devine un batran de 37 de ani, care a mers ca uns ani si ani la randul, dar parca nu suficienti. S-a defectat ceva la povestea perfecta. Genunchiul atacantului nu functioneaza. Unii recunosc ca sunt suparati pe el, dar iubirea e acolo inca, intacta. Nu parasesti, cel putin in teorie, pe cineva doar pentru ca nu mai este la fel de puternic ca in anii trecuti. De aceea poate ar parea o idee buna dislocarea lui Turcu din legenda cu unicorni semireali ai lui Venus.
E dificil sa acceptam, fani sau nefani ai lui Turcu fiind, ca erele se apropie de final, iar noi trebuie sa le traim pe pielea noastra – spectatori egoisti si impinsi de la spate de sentimente care mai de care mai nuantate. Intrebarea, de fapt, nu este “ce ne-am face fara Turcu?” Ci ar trebui sa fie “ce putem face pentru Turcu?”. Bucuresteanul acesta plimbat multa vreme cu crampoanele pe la cele mai bune echipe din Transilvania a adus un plus de valoare in fotbalul calarasean, iar noi acum trebuie sa-i fim recunoscatori pentru acest lucru. Dupa stiinta mea, el este cel mai valoros fotbalist care a evoluat vreodata in Liga a 4-a Calarasi. Se poate sa gresesc, nu vreau sa supar pe nimeni, dar cei care au ceva de comentat sunt rugati sa priveasca CV-ul lui Turcu inainte sa arunce cu noroi.
 

No Comments

  1. Cornel Ticu un antrenor de care Dunarea Calarasi are nevoie ,are viziune ,e hotarat si isi impune punctul de vedere a creat din copii o echipa respectata la ciocanesti bravo lor bafta in continuare

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *