SPORT — 16 martie 2014 at 13:24

Bogdan Tudor, Ronaldinho de Coade

by

E miez de martie, iar in buza Baraganului primavara incepe sa-si arate zambetul. Cald, vant usor si un stadion cochet, poate cel mai frumos din judet. Independenta si Ciocanesti s-au intalnit sambata, la juniori, intr-un derby in care au fost angrenate cele mai bune echipe din judet. Gazdele s-au impus cu 3-1 la capatul unei partide in care jucatorii si antrenorii au aratat ca sunt mai buni la proteste si amenintari decat la fotbal. Viitorul suna bine, dar nu la fotbal, ci pe camp. Tractoristi in prag de majorat!
Lili Radu, unul dintre cei doi antrenori ai gazdelor, iese cu pasi inceti de la vestiare. Pare calm, insa recunoaste ca tensiunea este cat se poate de mare. Vorbele sale par o utopie in linistea care domina arena din Independenta. La doi pasi de culoarul de la vestiare, Nicusor Tudose, tehnicianul celor de la Ciocanesti, completeaza raportul de joc. Este cat se poate de optimist. Nici nu concepe sa nu castige. Nu e singurul actor cu fire albe din acest razboi ai piticilor. Ascuns in vestiarul gazdelor, Dan Giurcan completeaza si el „foaia”. Sta invelit intr-o canadiana si vorbeste ragusit. E bolnav, dar e si nervos, iar acest lucru se vede si in timpul jocului. Nu reactioneaza doar la fluierul arbitrului, ci si la bataile vantului. Se cearta cu oricine. Daca ar avea o oglinda in apropiere, s-ar certa singur.
Meciul n-a avut cine stie ce calitate. De la Ciocanesti au impresionat doar Dobre si Mihut, care au sfarsit insa prin a vedea finalul jocului din tribuna dupa ce au fost eliminati perfect justificat. Independenta s-a impus intr-o maniera clara, chiar daca oaspetii au pus infrangerea pe seama „centralului” Lucian Andrei. Acesta are o singura greseala care i se poate imputa. Spre finalul jocului nu a fost ferm in momentul in care jucatorii s-au imbrancit pe teren si lucrurile au degenerat. Voinescu, de la echipa gazda, trebuia sa primeasca cartonas galben si ar fi urmat sa fie eliminat, insa Andrei a dat dovada de intelepciune. Era deja 3-1!
Inainte de a arunca pisica in curtea altora, Tudose trebuie sa se uite la derbedeii pe care ii are in echipa. Dobre este un golan caruia nu ar trebui sa i se permita accesul pe un teren de fotbal in urmatorii doi ani. Si-a dat singur cartonasul rosu. Cum a reusit asta? In minutul 72, a comis un fault in urma caruia arbitrul i-a acordat in mod perfect justificat cartonasul galben. In loc sa puna capul in pamant si sa-si vada mai departe de joc, „marele” Dobre il impinge cu putere pe „central”, prilej perfect pentru a fi eliminat. Lucian Andrei i-a aratat imediat cartonasul rosu, dar mascarada nu s-a incheiat aici. Jucatorul i-a smuls arbitrului cartonasul din mana si a facut un circ ieftin, prin care a demonstrat ca nu are cei sapte ani de acasa. Dobre si-a continuat numarul si pe margine, acolo unde s-a apucat de fumat la bustul gol impreuna cu suporterii gazdelor si a sfarsit prin a se injura cu Constantin Dobrin, om important in angrenajul AJF Calarasi in perioada in care Bratu Cataros era presedinte. Pentru ceea ce a facut la Independenta, juniorul Dunarii Ciocanesti nu merita doar cea mai drastica pedeapsa din partea Comisiei de Disciplina, ci si o bataie zdravana. E plin judetul de tarani cu crampoane, tunsi pe model bidinea, care vin sambata la fotbal doar ca sa intoarca singuri capul dupa ei.
Dobre este imaginea celor de la Ciocanesti intr-un meci pierdut in fata unui adversar care a intrat acum in pole-position pentru titlul de campioana judeteana. Dunarea trebuia sa se impuna daca tinem cont de experienta elevilor lui Nicusor Tudose, insa nici Independenta nu a tratat jocul cu superficialitate. Dan Giurcan a mers pana intr-acolo incat s-a dus si a spionat formatia rivala in etapa precedenta. Profesionalism, chiar daca e facut pe camp.
Venus si-a stiut limitele si a mizat totul pe atacantul Bogdan Tudor, un jucator ce poseda calitati care il recomanda pentru e evolua in echipa de seniori. Antrenorii de la juniori nu vor sub ruptul capului sa-l lase sa faca acest pas in clipa de fata. Binele grupului este pus mai presus de binele vedetei. Tudor are un stil de joc asemanator cu cel al lui Marius Onofras, atacant de duzina in Liga I, dar care a evoluat de-a lungul vremii de la Brasov, Urziceni si Steaua, dar care acum a ajuns sa fie rege la el acasa, in Copou, unde isi rupe picioarele pentru CSMS Iasi, in Liga a 2-a.
Tudor fuge urat. Cu capul inainte si cu prate in spate. E cocosat, dar are calitati bune. Este foarte periculos cu mingea la picior, iar daca ii dai spatii libere te-ai curatat. Are fruntea lata si dantura proeminenta. Este Ronaldinho de Coade daca te uiti la aspectul fizic, chiar daca nu jongleaza cu mingea asa cum facea brazilianul in perioada in care juca la Barcelona.
In acest moment, pe Bogdan Tudor il paste un mare pericol. Dupa victoria cu Ciocanesti el nu trebuie sa trateze meciurile viitoare ca pe o formalitate, ci ca pe un prilej pentru ca oamenii din fruntea clubului sa-l traga la echipa de seniori. Ca jucator el stie ce vrea. E direct si persuasiv, transmite exact ce vrea colegilor din teren. Ii lipsesc fumurile, semn ca gloria il va ameti ceva mai greu. El trebuie sa-si pastreze simtul masurii, sa inceteze cu gesturile la adresa antrenorului advers in acest moment, in care daca ii dai doua palme uita ce numar are pe spate, si sa realizeze ca a fost omul decisiv al echipei sale intr-un meci important, dar pana la titlul cel mare mai este mult de munca.
Independenta poate creste acum un fotbalist, nu un jucator de fotbal. Este mare lucru ca juniorii antrenati de catre Lili Radu si Dan Giurcan fac doua sedinte de pregatire in fiecare saptamanul, lucru care este privit in continuare chioras atunci canv vine vorba despre echipa de seniori. Venus este beneficiarul prim si imediat al acestui talent, insa pot avea si altii de castigat de pe urma lui. Care altii? Oricare dintre noi, fara discutie. Exemplul personal face aici figura de pedagog discret. Nu i se poate cere nimanui sa-si cheltuiasca energiile cu Bogdan Tudor, mai ales ca nu toata lumea e capabila sa vada potentialul acestui atacant care seamana in joc cu Marian Serban. Asta ca sa dam un exemplu mai pamantean, de la noi din sat, de la Dunarea Eleven. Ce ni se poate cere, in schimb, este sa iesim, macar din cand in cand, de sub clopotul indiferentei. Sa practicam empatia fara sa ne gandim ca, la un moment dat, binele facut ni se va intoarce.
Oamenii de fotbal din judetul Calarasi trebuie sa scoata capul dintre umeri si sa se intrebe daca nu cumva cineva are nevoie de ei. Sunt cuvinte patetice? Se prea poate, dar va previm ca pentru performanta avem nevoie de diplomatie, nu de pumni si picioare. Cei care vad in scoaterea in prim-plan a competitiei de juniori doar o simpla forma de curtare a notorietatii trebuie aruncati in pubela memoriei cu mana la nas. Bogdan Tudor este un jucator iesit masiv din albia firescului.
Venus Independenta – Dunarea Ciocanesti 3-1 (1-0)
Au marcat: B. Tudor (’32, ’51), Chirita (’78) / Bragadiru (’85)
Venus: Cr. Ionita – Ursaru, Dolache, Spranceana, Bajenariu – Miklos (’70 P. Tudor), Mitu, Popescu (’65 Voinea), Nicolae (’77 Voinescu) – B. Tudor, Chirita.
Dunarea: Cr. Anghel – Aionicesei, Stanciu, Raiu, M. Calin – Zulbie (’59 Vasile), Marinache, Dobre, Mihut, Bragadiru – Vidu.
Eliminati: Dobre (’72), Mihut (’86)
 

No Comments

  1. Lili Radu

    Nu comentez,un meci a trecut,vine un altul,iar drumul este lung.Sincer,nu-mi aduc aminte decat greselile pe care le-am facut si trebuiesc corectate.meciul asa a fost pregatit,dar am gresit ca am abuzat de mingiile aruncate sus,cu toate ca o saptamana am urlat ca asta nu trebuie sa facem….ok,a trecut!

  2. florin radu

    Felicitari copiilor au demonstrat ca au valoare si ca trebuie sa fim cu ochii mai mult pe ei daca vrem sa promovam ceva la echipa mare dar aici trebuie sa apreciem munca de un an de cind a inceput echipa antrenamentele in primul rind a lui ionut anghel care a crezut in acesti copii si a celor doi antrenori lili radu care le este ca un frate mai mare dar si experienta lui dan giurcan care este la echipa de juniori de 20 de ani.succes in continuare si trebuie sa continuam cu victorii acum totul depinde de noi.venus campioni judeteni la juniori.

  3. Bogdan Tudor , nu o sa fie niciodata fotbalist, nici la liga a 2 a , are talpa plata …

  4. Sa inteleg ca daca e adevarata problema lu’ Bogdan,esti un prieten foarte apropiat de el si esit invidios pe el.Urat din partea voastra.Si cred ca esti si de la Ciocanesti si inca esti nervos ca in meci.Neputinta a dus ca voi,cei din Ciocanesti,sa stricati un meci.La 3-0 doar cu „lama jos” sau „haideti baietii dati la picioare” se auzea din gura marelui Tudose.

  5. Nu sunt de la Ciocanesti , sunt neutru ! Dar toata lumea stie ca Bogdan nu o sa ajunga niciodata fotbalist… Multumesc !

    • Care toata lumea ?????
      Poate toata lumea , din lumea ta .
      Apropos…
      Se numeste platfus (,,talpa plata”), insa asta nu impiedica cu nimic sa joci fotbal , (practica acest sport de la varsta de 7 ani ) dovada este viteza si driblingul care multi ar dorii sa-l aiba macar pe jumatate .Si inca ceva …..este bine sa cerem parerea unui specialist in fotbal inainte sa comentam daca va ajunge sau nu fotbalist .
      Multumesc.

  6. niculitel

    1. Piciorul plat – platfusul de grad I – II, nedureros, nu reprezinta o contraindicatie majora pentru fotbal!
    De la gradul II, cu probleme de statica si alterarea functiei (gradul III) se poate lua in discutie optiunea chirurgicala si este recomandata reorientarea sportiva (spre sporturi mai putin solicitante).
    2. Pentru „gradele mici” – daca se utilizeaza talonete – pentru bolta longitudinala (uneori este suficienta o incaltaminte potrivita), afectarea pe termen mediu si lung este nesemnificativa, dar nu este excusa aparitia unor episoade durereroase, destul de rebele la tratament si care (prin repetare) pot duce la abandon sportiv.

  7. bercea marius

    mai baieti pe voi va inebunit invidia ,platfus taftus fututus,vorbiti niste baliverne ,Bogdan joaca fotbal cu spectatori de la 6 ani nu a suferit nici o accidentare in aceasta perioada nici un doctor nu ia spus sa se lase de fotbal .Am avut ocazia sa il cunosc de mic copil si sa remarcat la toate meciurile pe care lea avut ,este in vizorul unor mari echipe inclusiv al echipei nationale.Un enorm talent si ma bucur ca sunt prietenul lui.

  8. Din cate stiu Bogdan este si un elev foarte bun cu rezultate meritorii la scoala. Daca nu reuseste in fotbal cu siguranta isi poate cladi o alta cariera fiind un copil serios si cuminte.

  9. Lili Radu

    Bogdan Tudor,un caracter exemplar,un copil bine educat si respectuos cu un viitor in fata…dar,parerea noastra conteaza m.ai putin…eu personal ma bucur ca il cunosc,ca nu este atat de mandru pe cat l.ar recomanda calitatile si ca intotdeauna face exact ce i se cere…nu este.insa singurul,pot enumera mult m.ai multi.EU SUNT MANDRU DE VOI!

  10. Asta spuneti voi , apropiatii lui , iesit putin din lumea voastra si priviti din exterios :))
    Si Bercea ,stai cuminte cu echipa nationala …..

    • bercea marius

      Domnule „LALE”mare parte din acesti copii de la Ciocanesti si Independenta sunt legitimati la clubul Dunarea Calarasi si imprumutati in liga a 4 pentru ca ei nu mai reusesc sa tina o echipa de republicani.Deci in trecut pentru cultura dv generala la solicitarea FRF se faceau trimestrial selectii la loturile de juniori nationale unde participau si cei din Calarasi cu jucatorii evidentiati la vremea respectiva,printre ei numaranduse si Bogdan Tudor.La fiecare selectie a fost evidentiat pozitiv .

      • Sorin Anghel

        A merge la selectie nu este similar cu a te convoca la echipa nationala.

        • bercea marius

          Am scris eu ceva de convocare la nationala sau ca este in vizorul echipei nationale.Nu fiti carcotasi ,eu am evidentiat faptul ca acest copil a participat la cateva selectii sau probe pentru ehipa nationala .Domnilor pe postul lui copilul este cel mai bun din judet,mijlocas ofensiv cu peste 50 de goluri marcate in tur,de ce trebuie sai luam laudele pentru ca le merita .

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *