SPORT — 16 ianuarie 2014 at 19:28

Surprize mari la Cupa Unirea

by

In primele doua meciuri de la Cupa Unirea – turneu amical de handbal masculin care se desfasoara in aceasta perioada la Calarasi – s-au consemnat doua rezultate neasteptate. Astfel, CSU Suceava a invins cu 30-28 pe Dinamo Bucuresti. Formatia din Capitala se lupta pentru un loc in cupele europene si a condus ostilitatile pana spre finalul jocului, cand a cedat in mod neasteptat in fata unui adversar cu sanse minime de a evita retrogradarea din Liga Nationala.
Cealalta surpriza a zilei a fost furnizata de catre CSM Calarasi. Elevii lui Sabin Dacau au invins Stiinta Bacau, vicecampioana Romaniei, cu scorul de 29-28. „Baietii au jucat extraordinar, dar la aceasta victorie a contribuit si publicul. In ultimul minut de joc, toti spectatorii s-au ridicat in picioare si ne-au incurajat. A contat foarte mult acest lucru. Nu a mai fost niciodata o asemenea atmosfera. Bacaul a venit cu prima echipa. Din teren nu au lipsit Fenici si Rotaru, jucatori care evolueaza la echipa nationala”, a declarat antrenorul Sabin Dacau. La finalul jocului, acesta a plans de fericire. Maine, cu incepere de la ora 16:00, se vor disputa meciurile Calarasi – Suceava si Dinamo – Bacau. In cazul unei victorii, calarasenii vor lua o optiune serioasa pentru castigarea trofeului.
Tot astazi, dar intr-un meci contand pentru Cupa Romaniei, Danubius Calarasi, formatie care evolueaza in Divizia B, a pierdut cu 33-25 meciul disputat in deplasare, contra celor de la Victoria Bucuresti. Atmosfera de la Sala Apollo a fost senzationala. Tribuna a fost arhiplina, publicul i-a incurajat pe bucuresteni de la un capat la celalalt al partidei, iar gladiatorii din teren au dat totul pentru ca spectacolul sa fie complet.
Formatia calaraseana l-a avut ca antrenor la aceasta partida pe Doru Spanu, insuficient pentru ca echipa sa obtina un rezultat care sa ii dea dreptul sa spere la o calificare la turneul final al Cupei Romaniei. Returul se va juca duminica, 19 ianuarie, la Sala Sporturilor din Calarasi, situata in curtea stadionului. Bucurestenii au dominat jocul categoric, superioritatea lor fiind evidenta. Danubius a cazut prada indisciplinei din cadrul lotului si lipsei de pregatire fizica. Diferenta de 8 goluri in favoarea celor de la Victoria a fost posibila si datorita cuplului argesean de arbitri Brebu – Ciobea. Cel mai bun om al calarasenilor a fost pivotul Raymond Bus, autorul a sapte goluri.

Comments are closed.