Special — 8 octombrie 2013 at 09:57

Leu: "Cataros este un nesimtit"

by

Asociatia Judeteana de Fotbal Calarasi va organiza in acest sezon competitional campionate de cadeti. Pentru ca cele trei intreceri se vor disputa sub impecabila dezorganizare patronata de catre Bratu Cataros, viitorul fost presedinte al AJF Calarasi, au aparut deja primele nemultumiri. De exemplu, Ion Iacomi, primarul orasului Lehliu Gara s-a aratat surprins atunci cand a aflat ca pe stadionul Ion Cucu se vor organiza meciurile unei competitii la care formatia locala nici macar nu a fost invitata sa participe.
Urmatorul pe lista nemultumitilor este Bogdan Leu, unul dintre finantatorii Portului Calarasi. „Am participat la o sedinta la sediul AJF Calarasi, am stabilit un lucru, dupa care Bratu Cataros a facut exact pe dos fata de ceea ce am stabilit noi, reprezentantii echipelor. S-a hotarat ca la juniori C, primul turneu sa se joace la Stefan cel Mare. Am stabilit toti sa jucam mai intai acolo, ca sa profitam de vremea buna. Mai tarziu, cand o sa fie frig, ne va fi foarte greu sa jucam acolo. Lui Cataros nu i-a convenit ce am stabilit noi si s-a apucat el sa schimbe terenurile, sa schimbe programul meciurilor si s-a ajuns in situatia imposibila ca noi sa fim nevoiti sa jucam doua meciuri in aceeasi zi, unul dupa celalalt. Nu se poate asa ceva. Cataros este un nesimtit. A facut toate asta ca sa ii avantajeze pe cei de la Atletic Calarasi. Ghiuta, patronul lor, deja a raspandit vorba prin oras ca o sa foloseasca cel putin trei jucatori mai mari decat le permite regulamentul. S-a hotarat ca nu este nevoie de legitimatii, sa se joace pe tabel nominal. Este o prostie, mai ales ca o legitimatie costa doar de 5 lei. Daca vrei sa contesti un jucator, nu ai cum, pentru ca nu exista nici o fotografie a jucatorilor. Este bataie de joc. Nu inteleg de ce s-a hotarat sa jucam la Lehliu Gara daca echipa de acolo nu participa la competitie. Sunt terenuri bune, cu vestiare si tribune, la Modelu, Ciocanesti, Manastirea sau Dor Marunt. De ce nu jucam si acolo? Noi vrem sa le dam jucatorilor cat mai multe meciuri, dar felul in care se organizeaza aceste competitii lasa mult de dorit. Este bataie de joc”, sustine Bogdan Leu. Acesta a precizat ca in perioada imediat urmatoare, terenul cu numarul 3 din incinta Complexului Sportiv Tineretului din Calarasi va avea instalatie de nocturna.
Nicolae Eftene, antrenorul celor de la Vulturii Oltenita, este mult mai radical decat Bogdan Leu. „Este bataie de joc ceea ce face Cataros. Acest campionat trebuie organizat de catre Compartimentul de Copii si Juniori din cadrul AJF Calarasi. Acolo este o debandada totala. Am vazut programul facut de catre Cataros si m-am ingrozit. Eu o sa ma duc duminica, la Calarasi, o sa joc, dar o sa le pun o conditie. Nu se poate ca noi, de la Oltenita, sa nu organizam nici un turneu. Am vorbit cu primarul nostru si a zis ca ma lase sa jucam la Oltenita. Nu este normal sa se joace mai mult la Calarasi. Eu va spun sigur ca daca se spunea de la inceput ca se joaca si la Oltenita, venea si Chirnogi cu o echipa. Ei au cativa jucatori foarte buni. Daca nu vor juca, o sa-i iau sa joace pentru noi. Este pacat sa nu joace. Manastirea are grupe de copii si juniori, dar nu joaca. Trebuia ca cineva sa insiste sa joace si Manastirea, trebuia sa duca un turneu si la Manastirea. Daca nu se face un turneu si la Oltenita, noi nu vom mai juca. Nu putem accepta ca Bratu Cataros sa isi bata joc de noi. Eu am copii buni la echipa, care vor sa joace fotbal in fata colegilor de la scoala, a parintilor, a vecinilor. Cataros nu pricepe lucrurile astea pentru ca el nu are ce cauta in fotbal. Este un nenorocit. Din cauza lui avem un fotbal atat de slab”, este de parere Nicolae Eftene.

No Comments

  1. radu malaeru

    dupa cate observ…a fost un foc de paie…

  2. silviu moldoveanu

    daca se doreste se poate juca si la dragos voda

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *