SPORT — 19 august 2013 at 10:28

La Calarasi se vede Liga Nationala

by

CSM Calarasi a castigat fara probleme barajul pentru Liga National, trecand cu 41-28 de modesta formatie Universitatea Cluj-Napoca. In acest moment, echipa antrenata de catre Sabin Dacau asteapta ca Bucovina Suceava sa se retraga din campionat. Sucevenii trec prin momente delicate. Visteria clubului este goala, jucatorii valorosi au plecat catre alte zari, iar Petre Ghervan, directorul tehnic al clubului, crede ca cel mai bine ar fi ca echipa sa activeze in Divizia A.
„Dacă vrem să continuăm în primul eşalon, ne mai trebuie cel puţin 3-4 jucători cu experienţă, printre care un portar. Acum avem in componentă copii frumosi, dar în această formulă riscăm să facem o contraperformantă în Liga Naţională, chiar să stricam campionatul. Până la urmă nu ar fi o tragedie să jucăm în a doua divizie, au făcut-o şi Steaua şi Minaur Baia Mare. Important este să punem bazele unui proiect sănătos, să acumulăm un buget care să ne permită în viitor să facem performantă”, a spus Petru Ghervan pentru Gazeta de Suceava.
Bucovina Suceava este in acest moment miza unei batalii politice. PDL vrea sa echipa sa mearga mai departe in Liga Nationala, in vreme ce primarul Ion Lungu – sustinut la alegeri de PDL, dar aproape acum de PNL – si presedintele Consiliului Judetean, Catalin Nechifor, doresc sa sisteze finantarea catre actualul club pentru a porni de la zero un nou proiect. Petru Ghervan a anuntat factorii de decizie din Suceava ca echipa are nevoie de intariri pentru a putea activa in Liga Nationala, oferind si un termen limita: sfarsitul acestei saptamani. In aceste conditii, pare tot mai probabila varianta ca CSM Calarasi va activa pe prima scena a handbalului romanesc in sezonul competitional 2013-2014.
Antrenorul calarasenilor, Sabin Dacau, asteapta acum vesti din Bucovina. „Noi ne-am facut treaba, am castigat barajul. Acum este randul conducatorilor. Noi trebuie sa asteptam. Nu avem altceva mai bun de facut decat sa ne pregatim. In acest moment, stam foarte prost din punct de vedere fizic. Acest lucru s-a vazut la meciul cu Universitatea Cluj-Napoca mai ales la Paraianu. Cu el in teren aratam ca o echipa serioasa, iar jucatorii pe care i-am adus de la Suceava au adus un plus de valoare la Calarasi. Nici Gavriloaia nu si-a putut face jocul obisnuit, dar saptamana viitoare vom arata cu totul altfel. In aceasta saptamana vom pune accent pe pregatirea fizica deoarece in clipa de fata avem la dispozitie toti jucatorii pe care ne vom baza in campionat”, a explicat antrenorul calarasenilor.
Daca va activa in Liga Nationala, CSM Calarasi va avea urmatorul program competitional:
– 15 septembrie – Stiinta Bacau – CSM Calarasi
– 22 septembrie – CSM Calarasi – CS Odorheiu Secuiesc
– 25 septembrie – Potaisa Turda – CSM Calarasi
– 29 septembrie – CSM Calarasi – Poli Timisoara
– 6 octombrie – CS Caras Severin – CSM Calarasi
– 13 octombrie – CSM Calarasi – Dinamo Bucuresti
– 16 octombrie – Steaua Bucuresti – CSM Calarasi
– 10 noiembrie – Pandurii Tg. Jiu – CSM Calarasi
– 17 noiembrie – CSM Calarasi – CSM Bucuresti
– 20 noiembrie – HCM Constanta – CSM Calarasi
– 24 noiembrie – CSM Calarasi – Minaur Baia Mare
 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *