SPORT — 5 august 2013 at 13:39

Calarasiul a luat doi moldoveni

by

Sportul calarasean traieste momente glorioase. Echipa de futsal a Dunarii este in Liga I, iar handbalistii de la CSM Calarasi bat la portile Ligii Nationale. Antrenorul Sabin Dacau, cel care a primit mana libera din partea primarului Daniel Dragulin, a reusit o campanie de transferuri care a lasat cu gura cascata lumea handbalului romanesc. Ultimii doi sositi la Calarasi sunt Razvan Gavriloaie si Bogdan Pralea, ambii de la Bucovina Suceava. Primul va avea un salariu lunar de 3.500 de euro, in vreme ce al doilea, considerat un portar cu experienta, cu un rol foarte important la nivelul vestiarului, va avea un salariu lunar de 3.800 de euro.
Prin comparatie, HC Vaslui ofera celor mai buni jucatori ai sai doar 1.500 de euro pe luna. In cazul in care vor promova in Liga Nationala in urma barajului programat la Bucuresti in perioada 16-18 august, salariile tuturor jucatorilor vor fi majorate cu 20%. Daca gandim doar din punct de vedere financiar, CSM Calarasi este acum pe locul trei la nivel national. Salarii mai mari ca la echipa lui Sabin Dacau se intalnesc doar la Constanta si la Bacau, cele mai bune echipe din handbalul romanesc masculin in sezonul precedent.
Momentan nu se stie insa care este miza barajului de peste doua saptamani. CSM Bucuresti si Potaisa Turda si-au rezolvat problemele financiare. Singurii care mai intampina dificultati sunt cei de la Bucovina Suceava. Destinul acestora va fi decis astazi, dupa o sedinta la care vor participa toti factorii de decizie din oras. Sabin Dacau a fost saptamana trecuta la Suceava pentru a negocia o fuziune intre cele doua grupari, dar nu a obtinut nici un raspuns ferm din partea sucevenilor.
„Avem un lot mult mai valoros acum. Suntem pregatiti sa promovam”, a spus antrenorul celor de la CSM Calarasi. Saptamana trecuta, calarasenii au disputat doua partide amicale in compania celor de la Energia Tg. Jiu, echipa ce va evolua in Liga Nationala. „Am castigat primul meci, scor 31-28, si l-am pierdut pe al doilea, scor 38-33. In cel de-al doilea meci nu am folosit cei mai buni cinci jucatori. Saptamana aceasta vom merge la Bacau, unde vom participa la un turneu foarte puternic”, sustine Dacau.

No Comments

  1. mai taie din sumele alea…ar fi sinucidere curata daca ar fi reale..in max 4 luni s-ar termina toti banii 😉

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *