Special — 16 iulie 2013 at 17:43

O victorie pentru toata Portugalia

by

Marea Buclă încă se mângâie cu Alpii. După ce luni au avut parte de o scurtă pauză, rutierii au pornit de ieri din nou la drum. S-a pedalat pe faţa sudică a munţilor din estul Hexagonului, de la Vaison-la-Romaine până la Gap, oraş de 41.000 de locuitori unde în fiecare vară vin câteva mii de turişti care visează să urce cu bicicleta pe Agnel, Galibier, Granon sau Izoard, vârfuri ce se găsesc nu foarte departe de capitala regiunii Hautes-Alpes. Localitatea combină perfect aerul de munte cu influenţele mediteraneene. Lângă oraş, la Gap-Tallard, se găseşte un aerodrom recunoscut la nivel mondial printre practicanţii de sporturi aeronautice.

Primul care a trecut linia de sosire a fost portughezul Rui Alberto Costa. Rutierul de la Movistar a spălat păcatele unei echipe care la începutul ediţiei din acest an a Turului Franţei anunţa că Alejandro Valverde se va bate pentru tricoul galben, dar care acum “trage” pentru a-l urca pe podiumul clasamentului general pe Nairo Quintana, columbianul fiind acum purtătorul tricoului alb. “Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Am mai câştigat şi în 2011 o etapă din Turul Franţei, la Super-Besse, în Masivul Central, dar acum mă simt mult mai fericit ca atunci. Am pierdut mult timp în clasamentul general, iar astăzi am încercat să recuperez cât mai mult cu putinţă. Etapa a fost foarte complicată, dar am fost atent şI am reuşit să câştig. Cred că această victorie îi face foarte fericiţI pe toţI portughezii. Eu mă gândesc să câştig în fiecare zi, mă gândesc că poate câştiga chiar şI la Alpe d’Huez şI în toate etapele de munte care au mai rămas până la Paris. Această victorie este importantă şi pentru echipa noastră. Este prima victorie pe care Movistar o obţine anul acesta. Mai departe, noi vom încerca să îl facem pe Nairo Quintana să urce pe podium la Paris. El este un rutier foarte tânăr şi merită tot sprijinul nostru. Această victorie ne ridică foarte mult moralul”, a declarat eroul zilei de ieri.
Christopher Froome a rămas liderul clasamentului general, chiar dacă a ajuns la Gap împreună cu Alberto Contador, Juaquim Rodriguez şI Nairo Quintana cu 11 minute şI 8 secunde mai târziu decât Rui Alberto Costa. Ultima coborâre înainte de sosire a fost una cu emoţii pentru purtătorul tricoului galben, dar şi pentru Alberto Contador. Cei doi au fost aproape de a ajunge într-o râpă, însă au evitat un accident în ultima clipă. “Contador este un nebun, riscă foarte mult pe coborâri, iar au n-am avut de ales şi a trebuit să merg la fel ca el. Am avut noroc în acel viraj, m-am redresat repede şi am continuat cursa. La fel a păţit şI el, ne-am urcat împreună pe biciclete şi am mers mai departe. Contador a încercat să atace şi pe ultima căţărare, dar eu l-am anihilat datorită colegului meu, Richie Porte”, a spus Froome. Contador a încercat să dea totul pe ultima bucată a traseului, avându-i alături pe Quintana, Rodriquez şi Kreuziger, dar atacurile sale au fost sterile. “A fost o etapă dificilă. Am muncit mult împreună cu Kreuziger. Am fost aproape de o accidentare. Bicicleta mi-a derapat într-un viraj unde asfaltul era denivelat, dar m-am ţinut bine şi am revenit. Am încercat să atac, dar Froome a răspuns mereu”, a explicat rutierul de la Saxo Tinkoff.
Victoria unui francez în Marea Buclă încă să lasă aşteptată. Thomas Voeckler era foarte dezamăgit după ce a trecut linia de sosire la Gap. “Îmi cer scuze francezilor pentru că nu am reuşit să câştig astăzi. Am încercat să stau în faţă, dar atacul lui Rui Alberto Costa a fost neaşteptat. Vom încerca în zilele următoare să fim mai buni şi să câştigăm”, a spus rutierul de la Europcar.
Etapa a 17-a, programată astăzi, reprezintă ultimul contratimp al ediţiei cu numărul 100 a Marii Bucle. Rând pe rând, rutierii vor pleca de la Embrun la Chorges, pe o distanţă de 32 de kilometri. Traseul cuprinde două căţărări de gradul al doilea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *