Special — 4 iulie 2013 at 14:41

La Montpellier a fost randul lui Greipel

by

De la Aix-en-Provence până la Montpellier s-a pedalat domol astăzi. Evadaţii nu au rezistat multă vreme în faţă, astfel că cea mai mare parte a traseului a fost străbătută de rutieri în acelaşi pluton. Nu putem discuta însă despre o etapă anostă atâta timp cât Mark Cavendish, marele favorit al zilei, nu a reuşit să câştige nici unul dintre cele două sprinturi. Eroul zilei a fost neamţul Andre Greipel. Rutierul de la Lotto Belisol şi-a adjudecat atât sprintul intermediar, de la Maussane-Les-Alpilles, cât şi victoria de etapă.

De fiecare dată, campionul Germaniei i-a învins fără probleme pe oamenii cu care se luptă pentru titlul de cel mai rapid om pe bicicletă. Chiar dacă poartă tricoul verde, Peter Sagan riscă să devină o dezamagire din moment ce a ajuns la a patra zi în care pierde la sprint. Mark Cavendish nu a reuşit să reediteze victoria din 2011, de la Montpellier, şi nici pe cea de ieri, de la Marsilia, dar rămâne să se lupte în continuare pentru primul loc în clasamentul sprinterilor.
În ierarhia rutierilor Under25, polonezul Michal Kwiatkowski rămâne lider, în vreme ce francezul Pierre Rolland este în continuare cel mai bun căţărător. În schimb, tricoul galben a fost pierdut de către Simon Gerrans, însă acest lucru nu reprezintă o tragedie pentru australian din moment noul lider al clasamentului general este coechipierul său de la Orica Greenedge, sud-africanul Daryl Impey. Marii favoriţi la câştigarea Turului Franţei au trecut linia de sosire în acelaşi pluton, astfel că situaţia lor în clasamentul general a rămas neschimbată.
Mâine va avea loc etapa a 7-a, de la Montpellier până la Albi, pe un traseu de 205,5 kilometri, care cuprinde patru căţărări ce par simple la prima vedere şi un sprint intermediar. Este ultima zi înainte de chinuitorii Pirinei, astfel că oamenii ce se luptă pentru tricoul verde vor da totul pentru a strânge puncte.
Albi, oraşul unde va ajunge  mâine caravana Marii Bucle, este cunoscut românilor pentru că aici a pregătit echipa naţională de fotbal ultima participare la un campionat mondial. Se întâmpla în 1998, atunci când Hagi sau Gică Popescu nu erau cărunţi. Albi este un oraş plin de cultură şi istorie, iar anul trecut a fost considerat de către L’Equipe drept cea mai sportivă localitate din Hexagon. Urbea este într-o continuă transformare, reprezentând un excelent amestec de modernism, cercetare şi inovare. În fiecare an, 800.000 de turişti sosesc în oraş pentru a vizita Catedrala Sainte-Cecile, cea mai mare biserică de cărămidă din lume, Palatul Berbie şi Muzeul Toulouse-Lautrec, care adăposteşte o colecţie superbă de picturi. Albi este recunoscut la nivel mondial pentru calitatea vieţii.
Sâmbătă se va consuma prima etapă de munte. Rutierii vor pleca de la Castres, vor avea parte de o căţărare de categorie specială la Col de Pailheres 2.001 metri altitudine – şi o de o sosire în pantă, la Ax 3 Domaines 1.375 metri altitudine – după o căţărare de categoria întâi. Duminică, în ultima zi din Pirinei, se va pedala între Saint Girons şi Bagneres-de-Bigorre, pe un traseul care cuprinde patru căţărări de categoria întâi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *