SPORT — 6 iunie 2013 at 11:47

Imbraca-te, joci! Dezbraca-te, nu joci!

by

Partida dintre Sportul Studentesc II si Victoria Chirnogi, contand pentru ultima etapa a Ligii a 3-a, nu se mai disputa maine dupa-amiaza, asa cum a anuntat ieri FRF. Initial, partida trebuia sa se dispute vinerea trecuta, la 31 mai, dar meciul nu a mai fost programat din cauza faptului ca gruparea din Regie nu si-ar fi platit baremurile de arbitraj de la meciurile primei echipe, cea care activeaza in esalonul secund al fotbalului romanesc.

Practic, la sesizarea CCA, FRF nu a mai programat meciul dintre „studenti” si Rapid Suceava, contand pentru etapa a 29-a a Ligii a 2-a, dar si pe cel dintre echipa secunda a clubului din Regie si Victoria Chirnogi. Numai ca Sportul Studentesc a depus un memoriu prin care cere ca ambele partide sa se dispute, facand dovada platilor catre arbitri. Solicitarea lui Vasile Siman a fost considerata intemeiata, astfel ca FRF a anuntat ieri ca meciul din Liga a 2-a se va disputa sambata, iar vineri va avea loc partida din cel de-al treilea esalon fotbalist.
Situatia s-a schimbat in aceasta dimineata, dupa ce Rapid Suceava a contestat decizia de ieri a FRF. Moldovenii vor sa castige la „masa verde” partida cu Sportul, invocand articolul 14, alineatul 2, din ROAF, care are urmatorul continut: „Jocurile a căror dată a fost schimbată vor fi reprogramate în cel mult 20 zile de la data programării iniţiale, dar nu mai târziu de sfârşitul turului sau returului competiţiei respective, după caz, sau pot fi devansate în urma acordului intervenit între cele două echipe.”
Pana la solutionarea acestei contestatii, FRF a decis ca nici una dintre partidele echipelor de seniori sa nu se dispute. Interesant este ca marti, 11 iunie, va avea loc sedinta Comitetului Executiv in care vor fi omologate rezultatele din primele trei esaloane ale fotbalului romanesc. Solicitarea celor de la Suceava pare neintemeiata daca tinem cont de articolul 9 din ROAF. Moldovenii au nevoie de victorie in meciul cu Sportul Studentesc pentru a evita retrogradarea.
Articolul 9 – An competiţional/Sezon competiţional
1 Anul competiţional este perioada cuprinsă între data de 1 iulie a anului în curs şi data de 30 iunie a anului următor.
2 Sezonul competiţional, este perioada cuprinsă între primul joc oficial disputat după data de 1 iulie a fiecărui an şi ultimul joc oficial, de cupă sau campionat, programat până la terminarea anului competiţional.  
Click aici pentru mai multe amanunte!
 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *