SPORT — 15 mai 2013 at 07:51

Faceti sport si castigati o tableta Smart

by

La 25 mai va avea loc la Calarasi cea de-a doua editie a competitiei „Ziua Sportului TenarisSilcotub”. Gazda evenimentului va fi Stadionul Tineretului, startul fiind programat la ora 8:00. Manifestarea este organizata de catre TenarisSilcotub, cu sprijinul Primariei Calarasi, Consiliului Judetean Calarasi, Institutia Prefectului, Directiei Judetene de Tineret si Sport, Inspectoratului Scolar Judetean si Federatiei Romane de Atletism, in calitate de parteneri ai evenimentului.

In cadrul evenimentului vor avea loc doua cross-uri, precum si acvitati populare de fotbal, baschet, volei si competitii pentru familii. Cross-ul de 10 kilometri va incepe la ora 10:00, castigatorul urmand a fi recompensat cu o tableta Smart. Ocupantul locului al doilea va intra in posesia unui telefon Smart, in vreme ce pentru ultima treapta a podiumului se pune la bataie un sistem de navigatie GPS.
Organizatorul evenimentului pune la dispozitie premii si pentru cei care vor castiga cross-ul de 3 kilometri, programat cu incepere de la ora 12:00. Astfel, ocupantul locului intai va intra in posesia unui voucher in valoare de 500 de lei oferit de catre Decathlon, in vreme ce sportivilor de pe locurile doi si trei li se vor inmana vouchere in valoare de 350 de lei, respectiv 250 de lei. Participarea la cross-uri, precum si la celelalte activitati din cadrul „Ziua Sportului TenarisSilcotub”, este gratuita. Cei care vor lua startul la unul dintre cele doua cross-uri vor depune o garantie de 5 lei. Aceasta le va fi restituita in momentul in care vor inapoia cip-ul cu ajutorul caruia vor fi cronometrati. La evenimentul de la Calarasi vor lua parte Gabriela Szabo, cea mai mare atleta din istoria Romaniei, si Diana Oprea, campioana mondiala de fitness.
 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *